Radar în acțiune

Peste 300 de sancțiuni aplicate în cadrul unei acțiuni pentru combaterea vitezei excesive



232 de sancțiuni au fost date pentru depășirea regimului legal de viteză
232 de sancțiuni au fost date pentru depășirea regimului legal de viteză

Viteza excesivă este în continuare una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, iar pentru menținerea unei siguranțe a traficului rutier, polițiștii au organizat noi acțiuni pe această linie. În zilele de 4 și 5 noiembrie, polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu polițiștii de la formațiunile de profil din teritoriu, au desfășurat acțiuni pe linia combaterii excesului de viteză,dar și pentru constatarea și sancționarea altor genuri de abateri generatoare de evenimente rutiere grave. Au fost aplicate 332 de sancțiuni contravenționale în valoare de 162.170lei, 232 dintre acestea pentru depășirea regimului legal de viteză. Polițiștii au ridicat 29 de permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare, cele mai multe permise de conducere fiind reținute pentru depășirea regimului legal de viteză.
Astfel, un tânăr de 22 de ani, din județul Iași, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, în comuna Cornu Luncii, cu viteza de 114 km/oră în localitate, iar o tânără de 24 de ani, din comuna Șcheia, a fost depistată de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în comuna Dărmănești, cu viteza de 143 km/oră în localitate, depășind viteza legală cu 93 km/oră. Polițiștii atrag încă o dată atenția asupra faptului că viteza excesivă și depășirile neregulamentare generează accidente cu urmări din cele mai grave.



Recomandări

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

La 20 de ani, fără experiență, dar cu viteză excesivă, a pierdut controlul asupra BMW-ului într-o depășire și a provocat o tragedie

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița