Polițiștii suceveni au organizat, săptămâna trecută, mai multe acțiuni pe drumurile din județ prin care au încercat să-i responsabilizeze pe căruțași cu privire la riscul din traficul rutier. Acțiunea a avut și o parte concretă, pe căruțele identificate în trafic fiind montate peste 250 de plăcuțe reflectorizante.
Acțiunea poliției a venit în contextul în care pe perioada lunilor de toamnă se constată o creștere a numărului de căruțe care circulă pe drumurile publice, acestea transportând produse agricole, dar și lemne de foc necesare perioadei de iarnă.
De asemenea, în cazul mai multor accidente recente în care au fost implicate căruțe acestea nu erau semnalizate. Pe lângă problema semnalizării atelajelor hipo, o alta, cel puțin la fel de mare, este legată de consumul de alcool al căruțașilor.
Acțiunile de săptămâna trecută au avut loc pe mai multe drumuri naționale, precum și pe drumuri secundare, pe raza localităților Mitocu Dragomirnei, Pătrăuți, Dărmănești, Măriței, Dănila, Românești, Milișăuți, Bădeuți, Ilișești, Ciprian Porumbescu, Sucevița, Horodnic de Sus. Localități în care, în general, sunt multe atelaje hipo în trafic.
„Au fost montate peste 250 de plăcuțe reflectorizante, au fost distribuite veste reflectorizante și materiale de informare cu conținut educativ. Peste 300 de conducători de atelaje hipo au fost instruiți cu privire la măsurile de prevenire a accidentelor rutiere”, a declarat comisarul Ionuț Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul poliției județene.
La acțiune a participat activ și Brian Douglas, englezul care reprezintă o fundație ce s-a implicat direct în acțiuni de prevenire a accidentelor cu căruțe în județul nostru. De altfel, plăcuțele reflectorizante care se montează în partea din spate a atelajelor hipo sunt tot o donație a fundației olandeze reprezentate de englezul Brian Douglas.
În ultimii ani, mii de astfel de plăcuțe au fost distribuite celor care se deplasează cu căruțe.






