Peste 200 de metri cubi de lemn, confiscați de la o societate din Negostina



Peste 200 de metri cubi de lemn, confiscați de la o societate din Negostina
Peste 200 de metri cubi de lemn, confiscați de la o societate din Negostina

Poliția municipiului Suceava a organizat vineri o acțiune în sistem integrat, la care au fost angrenate și forțe de jandarmi și lucrători ai DSV, în cadrul căreia s-a urmărit asigurarea ordinii și liniștii publice, siguranța cetățeanului, combaterea faptelor cu violență, a furturilor, actelor de comerț neautorizat, cerșetorie, vagabondaj, siguranța și fluidizarea traficului rutier etc.
În cadrul acțiunii s-au aplicat 43 de amenzi, în valoare de 9.955 lei.
De asemenea, în perioada 15-16 mai, polițiștii Biroului de Combatere a Fraudelor Vamale Suceava au desfășurat o acțiune pe linia combaterii activităților ilicite din sfera traficului cu produse accizabile, a comerțului neautorizat, precum și a schimbului ilegal de valută în municipiile Suceava și Fălticeni. Au fost controlate 63 de societăți comerciale, persoane fizice, întreprinderi familiale și individuale, aplicându-se 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 199.000 lei. S-au confiscat bunuri în valoare de 42.336 lei, constând în țigări și obiecte de îmbrăcăminte.
În aceeași perioadă, echipe mixte de control constituite din polițiști ai Serviciului de Investigarea Fraudelor și specialiști silvici din cadrul ITRSV Suceava au desfășurat o acțiune de verificare a unor agenți economici care desfășoară activități de prelucrare, transport, debitare și comercializare a materialului lemnos. S-au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.000 lei, fiind confiscați 237,31 mc lemn rotund rășinoase, în valoare de 27.468,63 lei.
Materialul lemnos confiscat a fost găsit în cadrul verificărilor la o întreprindere individualădin Negostina. Echipa de control a constatat că societatea a primit material lemnos cu avize de însoțire a căror valabilitate a expirat, nu a respectat modul de completare a avizelor de însoțire, nu are depozitul de material lemnos împrejmuit, nu a respectat modul de operare a datelor și a primit 237,31 mc lemn rotund rășinoase cu avize de însoțire din conținutul cărora nu rezultă proveniența legală.
În cauză au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.000 lei, și s-a dispus măsura complementară a confiscării cantității de 237,31 mc lemn rotund rășinoase, în valoare de 27.468,63 lei.



Recomandări

Tăieri ilegale de arbori, în valoare de 34.000 de lei, identificate de Garda Forestieră Suceava, în luna martie

Tăieri ilegale de arbori, în valoare de 34.000 de lei, identificate de Garda Forestieră Suceava, în luna martie
Tăieri ilegale de arbori, în valoare de 34.000 de lei, identificate de Garda Forestieră Suceava, în luna martie