Bilanț final

Peste 200 de angajări, în urma Bursei pentru absolvenți



Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava a anunțat încheierea perioadei de monitorizare a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți, eveniment desfășurat în urmă cu o lună de zile la Suceava, Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc. Organizatorii de la AJOFM Suceava au transmis că s-au concretizat peste 200 de angajări. Cei mai mulți dintre angajați au trecut de două interviuri, după primele selecții de la bursă.
„Bilanțul angajărilor este favorabil, dar înclină mai mult spre candidații care nu au absolvit în acest an”, se arată în comunicatul semnat de directorul executiv, Dănuț Mihai Burgheaua.
Concret, în urma bursei s-au angajat 83 de proaspăt absolvenți ai promoției 2017, plus 121 de persoane din alte categorii. Cele mai multe angajări s-au făcut în urma bursei din municipiul Suceava (34 de absolvenți, plus 41 de alte categorii de persoane angajate), cifre aproximativ egale au fost la Fălticeni (23, respectiv 38), și Rădăuți (22 absolvenți și 40 de persoane din alte categorii), în timp ce la Câmpulung rezultatul bursei constă doar în șase angajări (patru absolvenți).
În ceea ce-i privește pe absolvenți, cei mai mulți s-au angajat în domeniile comerț, construcții, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, restaurante și alte servicii alimentare.
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți a avut loc pe 20 octombrie. Târgul de joburi a pus față în față o ofertă de 900 de locuri de muncă și 1.101 persoane în căutarea unei slujbe. Numărul de oameni care au mers să se intereseze de un loc de muncă reprezintă aproximativ 10% din totalul celor 11.500 de suceveni care se aflau la acea dată în evidențele AJOFM Suceava.
Piața muncii din Suceava se află pe un trend pozitiv în ultima perioadă, în sensul că oferta de locuri de muncă este una bogată, iar rata șomajului este în scădere.



Recomandări

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei să înceapă o nouă sesiune a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – România”

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul angajărilor de la Apele Române

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române
Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post