Peste 12.000 de polițiști asigură ordinea în prima zi de școală



Peste 12.000 de polițiști vor asigura ordinea în cele 13.000 de școli și în zonele din apropierea acestora în prima zi a anului de învățământ 2009-2010, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
„Pentru desfășurarea normală a festivităților specifice deschiderii anului de învățământ preuniversitar, la cele peste 13.000 de unități școlare – peste 3.000 din mediul urban și 10.000 din localitățile rurale – vor acționa aproximativ 12.000 de polițiști”, se arată într-un comunicat al IGPR.
Polițiștii vor verifica modul în care sunt supravegheate și păzite școlile și vor asigura ordinea și liniștea publică în zonele din apropierea acestora, dar se vor ocupa și de controalele la magazinele și chioșcurile din apropierea instituțiilor de învățământ, pentru a se asigura că acestea respectă legea privind categoriile de produse ce pot fi vândute copiilor.
IGPR anunță că și deținătorii autobuzelor școlare vor fi verificați în zilele următoare, acestora urmând să le fie reamintite obligațiile pe care le au.
„Polițiștii vor efectua verificări pentru identificarea și inventarierea tuturor deținătorilor de autovehicule destinate transportului școlar și îi vor instrui cu privire la obligațiile ce le revin. Aceste acțiuni se vor efectua în scopul asigurării unei stări tehnice corespunzătoare a autovehiculelor și a utilizării acestora strict conform destinației, precum și pentru respectarea întocmai a normelor rutiere și principiilor conduitei preventive”, se precizează în comunicat.
În plus, fiecare școală se va afla sub supravegherea unui polițist care va fi responsabil de „prevenirea și combaterea fenomenului antisocial specific acestui domeniu”. Acești polițiști vor face parte din Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, constituită conform Strategiei MECI 1409 din 2007.
Polițiștii le reamintesc profesorilor și părinților necesitatea de a anunța din timp apariția în școli a indivizilor suspecți sau a stărilor conflictuale care, odată aduse la cunoștința agenților, ar putea fi prevenite.
IGPR anunță că, pe parcursul anului școlar, polițiștii vor fi prezenți la orele de dirigenție, „pentru a oferi elevilor sfaturi și recomandări preventive, care să îi ajute să-și protejeze bunurile și integritatea fizică sau să gestioneze eventualele conflicte în care sunt implicați”.
În apropierea școlilor situate în zone cu trafic intens vor fi postați polițiști de circulație care vor asigura „fluența și siguranța traficului rutier” la orele de vârf.