Percheziții la firme și persoane fizice pentru evaziune fiscală, contrafacere și concurență neloială

Polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, au efectuat mai multe percheziții domiciliare pe raza a patru județe, printre care și Suceava, vizând sedii de societății comerciale și persoane fizice despre care s-au adunat date cu privire la confecționarea și comercializarea de produse contrafăcute. Este vorba cu precădere de comercianți de haine (bluze, tricouri, pantaloni sport etc.) care poartă însemnele unor mărci de renume, prejudiciul calculat de anchetatori fiind de circa 6,5 milioane de euro. Conform unui comunicat al anchetatorilor, în acest dosar s-a adunat probatoriu începând din luna august, infracțiunile vizate fiind de evaziune fiscală, contrafacere și concurență neloială. Pe 8 octombrie, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași și Inspectoratului din Sighetu Marmației, sub coordonarea procurorului, au desfășurat 12 percheziții pe raza județelor Suceava, Iași, Vaslui și Neamț. “În urma perchezițiilor au fost descoperite sute de mii de articole de îmbrăcăminte care erau inscripționate cu mărci protejate și care prezintă suspiciuni de contrafacere”, au arătat anchetatorii. În vederea recuperării prejudiciului estimat la 6,5 milioane de euro a fost instituit sechestru asigurător pe mai multe conturi ale societăților comerciale implicate în cauză, precum și pe clădiri, autoturisme, utilaje și mașini industriale de confecții.În această fază a anchetei s-a început urmărirea penală față de 19 persoane fizice și juridice, pentru infracțiunile de evaziune fiscală, contrafacere și concurență neloială. Suportul de specialitate al operațiunii a fost asigurat de Serviciul Român de Informații și Serviciul de Operațiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Zeci de percheziții la operatorii economici care se ocupă de exploatarea și comercializarea lemnului, de Ziua Pădurilor