Pedeapsă cu titlu de exemplu pentru un bărbat care a persistat în a conduce beat și fără permis

Pedeapsă cu titlu de exemplu pentru un bărbat care a persistat în a conduce beat și fără permis
Pedeapsă cu titlu de exemplu pentru un bărbat care a persistat în a conduce beat și fără permis

Judecătorii de la Vatra Dornei au dat o pedeapsă care ar trebui să se repete mai des în cazul celor care se urcă la volan fără a ține cont de nimic și pun în pericol siguranța publică.
În ședința de vineri, 11 noiembrie, a Judecătoriei Vatra Dornei, Petru Rusu, recidivist în infracțiuni rutiere, aflat în arest preventiv de la finele lunii septembrie a acestui an, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, plus 2 ani pentru o altă faptă similară, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani și 8 luni de închisoare, în regim de detenție.
Pentru a vă face o imagine privind gradul de pericol public, în unul din cazurile în care a fost prins beat la volan, pe strada Colăcelu din Vatra Dornei, inculpatul avea concentrația de 1,42 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, undeva spre alcoolemia de 3 la mie în sânge.
Pedeapsa de 3 ani și 8 luni de închisoare nu poate fi catalogată nici mică, nici mare, însă apreciem că este una cu titlu de exemplu, care are rolul de a descuraja astfel de acte de inconștiență repetate în trafic.
De remarcat și că dosarul a fost judecat de magistrații dorneni în cinci termene, în doar o lună și jumătate.
Sentința Judecătoriei Vatra Dornei nu este definitivă și poate fi atacată de inculpat la instanța superioară.

Recomandări

Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Un inginer silvic care a împușcat mortal un om, în timp ce sacrifica un vițel, condamnat pentru trei infracțiuni, dar fără pușcărie cu executare