Patriarhul Antiohiei, prezent la Putna, la 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii

Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei și al Întregului Orient a oficiat duminică, 25 septembrie, împreună cu ierarhi antiohieni și români, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Putna, la 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii. La evenimentul religios de la Putna au luat parte câteva mii de credincioși. La Sfânta Liturghie, slujbă „a recunoștinței pentru cei 550 de ani de când aici arde candela credinței și a dragostei de neam”, au participat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul Psaltic „Eustatie Protopsaltul” al mănăstirii.
Încă de la primele orele ale dimineții, credincioșii s-au așezat cu evlavie în curtea mănăstirii, cât mai aproape de altarul în aer liber, împodobit cu icoane, cununi de brad „brăzdate” de flori naturale multicolore, unde s-a săvârșit Sfânta Liturghie. O parte dintre ei au trecut să se închine pe la mormântul Sfântului Ștefan cel Mare, unde au fost depuse „candela de consacrare a bisericii și fragmentul păstrat până astăzi din lemnul în care s-a înfipt săgeata voievodului atunci când a ales locul mănăstirii”. Prin mulțime se aflau credincioși care țineau în mâini, în bătaia vântului, steaguri tricolore și cu chipul voievodului Ștefan cel Mare. La chinonic, în timpul împărtășirii clericilor slujitori, corul de copii „Fiii Putnei”, condus de preotul Bogdan Negrea, a susținut un concert de cântări religioase. Frumos îmbrăcați în costume populare autentice, specifice zonei, cu un repertoriu bine ales, cu glasuri ca de îngeri, copiii și tinerii au emoționat pe fiecare credincios în parte prin sinceritate și puritate.

Patriarhul Antiohiei, prezent la Putna, la 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii
Patriarhul Antiohiei, prezent la Putna, la 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii
Patriarhul Antiohiei, prezent la Putna, la 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii
Patriarhul Antiohiei, prezent la Putna, la 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii
Patriarhul Antiohiei, prezent la Putna, la 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii
Patriarhul Antiohiei, prezent la Putna, la 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii
Patriarhul Antiohiei, prezent la Putna, la 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii
Patriarhul Antiohiei, prezent la Putna, la 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a mănăstirii

Recomandări

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Gheorghe Șoldan, alături de mii de credincioși la sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare de la Putna: „Avem datoria să-i ducem mai departe moștenirea uriașă”

Vizită de suflet la Parohia Berchișești: 60 de pelerini de la București, însoțiți de pr. Vasile Ioana, în mijlocul comunității noastre

Mănăstirea Putna îl pomenește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la 522 de ani de la trecerea la cele veșnice

La Sfânta Liturghie arhierească de pe 2 iulie de la Mănăstirea Putna va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei