Parteneriat pentru educația juridică a elevilor, între Inspectoratul Școlar și Curtea de Apel Suceava

Un protocol de colaborare privind educația juridică în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Suceava a fost semnat joi, 12 februarie a.c., între inspectorul școlar general, prof. Nicolae-Ciprian Anton, și președintele Curții de Apel Suceava, judecătorul Adrian-Valentin Aparaschivei.

Conform unui comunicat de presă transmis de inspectoratul școlar, parteneriatul are în vedere promovarea educației juridice în rândul elevilor, familiarizarea elevilor cu instituțiile judiciare și procedurile de judecată și dezvoltarea competențelor civice prin activități practice și creative.

Cele două instituții au în vedere derularea unor activități practice și creative, precum vizite ghidate ale elevilor la instanțele de judecată; organizarea de procese simulate la care elevii participă activ; concursuri de eseuri pe teme juridice; concursuri de desene și materiale vizuale inspirate din educația juridică; activități suplimentare de informare privind drepturile și responsabilitățile cetățenești.

„Parteneriatul dintre școală și instanțele judiciare reprezintă un pas esențial în consolidarea competențelor sociale și civice ale noii generații. Prin această colaborare cu Curtea de Apel Suceava, le oferim elevilor noștri oportunitatea de a păși într-un mediu care le era, până acum, aproape inaccesibil, ajutându-i să devină adulți conștienți de rolul lor în societate”, a mai transmis Inspectoratul Școlar.

Parteneriat pentru educația juridică a elevilor, între Inspectoratul Școlar și Curtea de Apel Suceava
Parteneriat pentru educația juridică a elevilor, între Inspectoratul Școlar și Curtea de Apel Suceava
Parteneriat pentru educația juridică a elevilor, între Inspectoratul Școlar și Curtea de Apel Suceava
Parteneriat pentru educația juridică a elevilor, între Inspectoratul Școlar și Curtea de Apel Suceava

Recomandări

Educația pentru sustenabilitate în context european – experiență de învățare internațională în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

O oază de cunoaștere în mediul rural: Proiectul „DeutschLish SUMMER ACADEMY 2026” aduce limbile moderne mai aproape de elevii din familii defavorizate din comuna Ciprian Porumbescu

Eleve de la Liceul „Ion Luca” Vatra Dornei, în finala națională a concursului „Tineri în pădurile Europei”

Cadre didactice ale Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava, într-o nouă experiență de formare europeană prin Erasmus+

Școala de vară francofonă, ediția a VII-a, două săptămâni de învățare, prietenie și experiențe de neuitat