Plenul Parlamentului a respins, marți, cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis privind modificarea statutului parlamentarilor care acorda aleșilor o sumă fixă de 1.400 lei pentru transport, astfel încât acum aceștia nu vor mai beneficia de mașini, dar își vor deconta transportul, informează Mediafax.În luna septembrie, Parlamentul a adoptat modificarea Statutului deputaților și senatorilor în sensul ca parlamentarii să nu mai beneficieze de autoturisme în colegiile și circumscripțiile electorale, iar, în schimb, să primească o sumă forfetară de 1.400 lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport.





