Părinții, tutorii sau susținătorii legali vor fi amendați cu sume între 500 și 1.000 de lei dacă nu își trimit copiii la școală, aceștia având dreptul de a alege forma de învățământ și felul educației minorilor.
Potrivit proiectului legii educației naționale, părinții, tutorii sau susținătorii legali sunt obligați să ia măsuri pentru asigurarea frecvenței școlare a elevului în învățământul obligatoriu.
„Nerespectarea acestei prevederi din culpa părintelui, a tutorelui legal instituit sau a susținătorului legal constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 500 de lei și 1.000 de lei. Constatarea contravenției și aplicarea amenzii se fac de către persoane anume desemnate de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și Ministerul Administrației și Internelor, printr-o metodologie comună”, se arată în proiectul de act normativ pentru care Guvernul își asumă răspunderea.
Părintele sau tutorele are dreptul de a alege forma de învățământ și felul educației copilului minor, respectiv dacă urmează învățământul obligatoriu în limba română sau în limba unei minorități naționale. Tot acesta hotărăște și cu privire la învățarea de către copil a religiei.
În termen de zece luni de la data intrării în vigoare a legii educației, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării va elabora normele metodologice, regulamentele și instrucțiunile ce decurg din aplicarea actului normativ, care vor fi publicate în Monitorul Oficial.
Guvernul și-a angajat ieri răspunderea asupra proiectelor de lege privind educația națională, salarizarea unitară a personalului bugetar și reorganizarea unor autorități și instituții publice.
Executivul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată.
Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Executiv se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declarației de politică generală devine obligatoriu pentru Guvern.