Intervenție pompieri

Pagube importante, animale și păsări moarte, după un incendiu într-o gospodărie din Vicov



Un incendiu izbucnit într-o gospodărie din Vicovu de Sus a provocat pagube importante, fiind distrus acoperișul casei, acoperișul unei anexe și alte bunuri. În incendiu au pierit și un cal, trei porci și 20 de păsări. Focul a izbucnit joi, în jurul orei 16.50, la locuința lui Valentin M., pe strada Romană din Vicovu de Sus.
La sosirea echipajelor de pompieri de la Gara de Intervenție Vicovu de Sus s-a constatat că ardeau acoperișul casei și acoperișul unei anexe, existând pericol de propagare la gospodării învecinate.
Incendiul a fost stins în jurul orei 18.00, în limitele găsite. Au ars acoperișul casei pe o suprafață de 80 de metri pătrați și acoperișul anexei pe 20 de metri pătrați. S-au degradat pereții portanți ai locuinței pe 60 de metri pătrați și alte bunuri din gospodărie.
„Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului sau a scânteilor provenite din coșul de fum deteriorat”, a declarat plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari suceveni.



Recomandări

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa