Ovidiu Doroftei, președinte interimar al Organizației PNL Rădăuți

Ovidiu Doroftei, președinte interimar al Organizației PNL Rădăuți
Ovidiu Doroftei, președinte interimar al Organizației PNL Rădăuți

Fostul viceprimar al municipiului Suceava Ovidiu Doroftei a fost numit joi în funcția de președinte interimar al Organizației PNL Rădăuți. Decizia a fost luată în ședința Biroului Politic Județean al PNL Suceava, la propunea liderului organizației, Gheorghe Flutur. Acesta a declarat că decizia de a-l numi pe Ovidiu Doroftei în această funcție a fost luată după ce a solicitat organizației din Rădăuți să vină cu o soluție pentru numirea unui președinte, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Funcția de președinte al filialei PNL Rădăuți a rămas vacantă după ce Cătălin Miron a demisionat în urma alegerilor locale de anul acesta.
„Noul președinte interimar, Ovidiu Doroftei, trebuie ca în două săptămâni să alcătuiască o echipă puternică de conducere, pregătită să intre în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Ovidiu Doroftei este un om cu multă experiență în administrație, este un om echilibrat și va fi necruțător cu adversarii politici”, a precizat liderul PNL Suceava.

Recomandări

Liderul oamenilor de afaceri din PNL Suceava, Dumitru Mihalescul: „Ilie Bolojan este singurul care are curajul de a face acele reforme care s-au amânat de zeci de ani spre binele României”

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

„Dacă nu vă implicați, alții vor lua decizii pentru voi!”, le-a transmis Gheorghe Șoldan tinerilor suceveni