Mesaj

Orest Onofrei îi transmite lui Geoană să vină la serviciu și să nu umble „fleaura” prin țară

Secretarul Senatului, senatorul PD-L de Suceava, Orest Onofrei, face apel către președintele primei Camere a Parlamentului, social- democratul Mircea Geoană, candidatul PSD la prezidențiale, să vină la serviciu și să nu umble „fleaura” prin țară. Onofrei i-a transmis lui Geoană să vină la muncă măcar cinci minute, timp suficient pentru a se pune de acord cu președinta Camerei Deputaților în privința convocării Birourilor reunite ale celor două Camere pentru a discuta calendarul de învestire a guvernului Negoiță. „Pentru că nu o face ne dăm seama că ieșirea PSD de la guvernare, că moțiunea de cenzură prin care a căzut Guvernul Boc, că tertipurile prin care au făcut să cadă Guvernul Croitoru nu sunt altceva decât jocuri de campanie, că doresc în continuare ca țara să aibă guvern cu puteri limitate. Singura țintă a lor prin ieșirea de la guvernare și prin demiterea Guvernului Boc a fost să împiedice referendumul pe care Traian Băsescu îl organizează”, a declarat Onofrei.
El crede că premierul pe care l-au propus PSD și PNL, Klaus Iohannes, s-a prins de faptul că era folosit de cele două partide doar ca unealtă pentru anularea referendumului urmând ca mai apoi, după alegeri, „eventual să se spele pe mâini și să spună că nu l-au cunoscut niciodată”.

Recomandări

Pentru partidele suveraniste și naționaliste au votat peste 100.000 de suceveni, iar pentru cele din coaliția de guvernare, în jur de 90.000

Optimism moderat în tabăra PSD: „Ecuația politică, dacă rezultatul se păstrează, va arăta că PSD va fi în continuare la guvernare”, a declarat Gheorghe Șoldan

Petrea Dulgheru vine în fața alegătorilor cu proiectul de țară ”Siguranța alimentară, Siguranță națională”

Medicul veterinar Petrea Dulgheru, liderul PNȚ Maniu-Mihalache, organizația Suceava, candidat din partea Forța Dreptei de pe prima poziție în județul Suceava pentru Senatul României

Medicul veterinar dornean Petrea Dulgheru, liderul PNȚ Maniu-Mihalache, organizația Suceava
Medicul veterinar dornean Petrea Dulgheru, liderul PNȚ Maniu-Mihalache, organizația Suceava