Ordonanța prin care este înființată Autoritatea Națională pentru Cetățenie a fost avizată de Guvern



Ordonanța de urgență prin care este înființată Autoritatea Națională pentru Cetățenie și prin care vor fi derulate procedurilor de acordare a cetățeniei române, anunțată de președintele Traian Băsescu în vizita în Republica Moldova, a fost avizată de miniștri în ședința de vineri a Guvernului.
Președintele Traian Băsescu a anunțat, miercuri, la Chișinău, că Guvernul român va emite, vineri, o ordonanță de urgență prin care va fi înființată o agenție specială pentru acordarea cetățeniei române.
Documentul avizat în ședința de vineri a Guvernului prevede înființarea Autorității Naționale pentru Cetățenie.
„Vineri, Guvernul va emite un act normativ prin care va fi decisă crearea unei agenții speciale pentru acordarea cetățeniei române pentru cei care și-au pierdut-o”, a declarat Traian Băsescu, după întâlnirea cu președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.
El a mai spus că sediul agenției va fi la București, dar că va avea și cinci unități teritoriale, la Iași, Galați, Suceava, Cluj și Timișoara.
Președintele Băsescu a făcut acest anunț în contextul în care vorbea despre problemele privind întârzierile la acordarea cetățeniei.
Șeful statului a spus că, prin apariția noii legi privind cetățenia, a crescut semnificativ numărul de cetățenii acordate.
„Dacă până la apariția noii legi, deci până inclusiv în 2008, România a acordat 2.400 de cetățenii cetățenilor moldoveni, în anul 2009 au fost procesate 20.000 de dosare, 14.000 de cetățeni au primit deja cetățenia în urma depunerii jurământului, iar restul sunt programați să vină să depună jurământul. Deci, practic, s-au acordat 20.000 de cetățenii în anul 2009”, a precizat șeful statului.
Băsescu a declarat că speră ca prin înființarea noii agenții viteza de procesare a dosarelor să crească astfel încât niciun cetățean al Republicii Moldova să nu simtă „umilința birocratică de a aștepta dincolo de termenul prevăzut de lege”.
Partidul Liberal din Republica Moldova i-a îndemnat pe cetățenii moldoveni care doresc să își redobândească cetățenia română să se adreseze direct Palatului Cotroceni de la București, criticând „fariseismul funcționarilor români”.
Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a declarat, la RFI România, că cetățenia română ar fi prima cerință adresată Bucureștiului de locuitorii Republicii Moldova, el susținând că trebuie modificată legea, întrucât în prezent cetățenia se poate acorda doar celor cu domiciliul sau reședința în România.
El a apreciat că procedurile de acordare a cetățeniei sunt încă greoaie, susținând că trebuie simplificat foarte mult mecanismul.
Tot la RFI, senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat însă că politica Guvernului privind modul în care locuitorii Republicii Moldova primesc cetățenia română este greșită, deoarece nu face decât să ajute extrema dreaptă rusească, al cărei obiectiv este „o Moldovă fără români”, în condițiile în care beneficiarii pleacă în proporție de 90% în Europa de vest.
Discuțiile privind simplificarea legislației pentru acordarea ceățeniei române moldovenilor au început în 2006. Odată cu degradarea relației București-Chișinău în următorii ani, și această temă a constituit prilej de atacuri din partea oficialilor moldoveni.
În martie 2007, autoritățile moldovene au acuzatBucureștiul de „comportament duplicitar” și „atitudini false” în ceea ce privește „inventarea artificială a problemei cetățeniei române pentru cetățenii Republicii Moldova” și a „pretenției României de a-și asuma rolul creării, la Chișinău, a Centrului European Comun pentru Eliberarea Vizelor”.
Procedurile de acordare a cetățeniei pentru cetățenii Republicii Moldova de etnie română au fost simplificate de Guvern abia în aprilie 2009, în contextul evenimentelor ce au urmat alegerilor legislative din această țară. Legea în acest sens este promugată de Traian Băsescu, la 11 noiembrie 2009, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din România.