Fostul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, a criticat, joi, la Alba Iulia, măsurile succesorului său, Radu Berceanu, privind restructurarea transportului feroviar, susținând că acesta tratează acest domeniu „ca pe Cenușăreasa” , în timp ce în UE „este ca o prințesă favorită”. Ludovic Orban a afirmat, într-o conferință de presă, că în Carta Albă adoptată de UE prioritatea în dezvoltarea și alocarea investițiilor, la nivelul uniunii, este stabilită pentru transportul feroviar și pentru cel fluvial, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El a explicat că transportul feroviar este pe primul loc deoarece „oferă siguranță în deplasare și este prietenos cu mediul înconjurător”, fiind nepoluant.
„Noi în loc să investim în modernizarea infrastructurii căii ferate din România, în loc să investim în modernizarea flotei, a materialului rulant, în loc să ne apucăm să facem măcar proiectul pentru ceea ce se numește trenul rapid – TGV, în loc să investim practic în dezvoltarea acestui tip de transport, la noi este Cenușăreasa. Iar Berceanu tratează transportul feroviar ca pe Cenușăreasa, în timp ce la nivelul întregii Uniuni Europene transportul feroviar este ca o prințesă favorită”, a spus Orban.
Fostul ministru liberal a adăugat că măsurile de disponibilizare a 12.000 de angajați de la CFR, închiderea unor tronsoane de cale ferată, sunt „aberante” și nu îi vine să creadă ceea ce se întâmplă.
„În momentul în care ai închis un tronson de cale ferată care face legătura între o magistrală și un oraș, sau mai multe orașe, ai condamnat orașele respective, pentru că în momentul în care un investitor se decide să facă o investiție, studiază și care sunt mijloacele de transport, iar pentru foarte multe categorii de mărfuri care sunt produse este preferat transportul pe calea ferată, nu transportul rutier. Iar în momentul respectiv ai condamnat la izolare toate localitățile pe care le-ai rupt de legătura cu magistrala de cale ferată. Este o aberație totală, eu mărturisesc că nu îmi vine să cred ceea ce se întâmplă”, a adăugat Ludovic Orban.
El a afirmat că starea infrastructurii feroviare este „extrem de proastă”, exprimându-și îngrijorarea că, după cum este construit bugetul,”transportul feroviar va deveni o amintire în România”.





