Opt persoane au murit de gripă în prima săptămână din februarie

Opt persoane au murit din cauza gripei în prima săptămână din februarie, potrivit datelor comunicate de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), informează Mediafax.La Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) au fost comunicate, în săptămâna 1 – 7 februarie, opt decese datorate virusului gripal AH1 și a infecțiilor respiratorii severe. Acestea s-au înregistrat fie la vârste extreme (copil în vârstă de o lună), fie la persoane care aveau condiții medicale pre-existente și care nu erau vaccinate gripal.Numărul total de decese cu virus AH1 este de nouă, potrivit CNSCBT.Activitatea gripală evoluează cu intensitate medie, în focare locale (București), dar sunt și cazuri sporadice în unele județe, morbiditatea prin infecții respiratorii acute fiind mai crescută decât în săptămâna precedentă, dar încadrându-se în intervalul așteptat.La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică neconfirmată, IACRS și pneumonii) a fost de 91.127, cu 14.5% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent, când au fost 106.551, și cu 1.7% mai mare față de cel înregistrat în săptămâna precedentă (89.591).

Recomandări

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi

Numărul sucevenilor care s-au vaccinat împotriva gripei a scăzut la aproape jumătate față de acum 2 ani. În spitale, vineri erau internați 138 de pacienți cu gripă

Numărul sucevenilor care s-au vaccinat împotriva gripei a scăzut la aproape jumătate față de acum 2 ani. În spitale, vineri erau internați 138 de pacienți cu gripă

Ministerul Sănătății introduce starea de alertă epidemiologică din cauza creșterii numărului cazurilor de gripă

Ministerul Sănătății introduce starea de alertă epidemiologică din cauza creșterii numărului cazurilor de gripă. Sursa foto medic chat
Ministerul Sănătății introduce starea de alertă epidemiologică din cauza creșterii numărului cazurilor de gripă. Sursa foto medic chat