O patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, ce acționa luni seară pe DJ 178C, pe raza comunei Frătăuții Noi, în apropierea intersecției cu DC „La Pichet”, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate, la volanul căruia se afla un bărbat de aproximativ 40 de ani. Acesta a coborât din mașină și a declarat că nu deține documentele asupra lui, comunicând polițiștilor datele de stare civilă ce s-au dovedit a fi ale unei alte persoane.
Ulterior, sub pretextul că dorește să caute documentele în mașină, conducătorul auto a urcat în autoturism și a plecat de la fața locului.
În urma activităților operative întreprinse, polițiștii au stabilit că autoturismul a fost condus de un localnic de 36 de ani, care nu posedă permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „fals privind identitatea”, se precizează în comunicatul poliției.
Oprit de polițiști în trafic, un bărbat fără permis a dat datele altei persoane






