Deces

Omul de afaceri Nicolai Cazac a încetat din viață la doar 49 de ani

Nicolai Cazac a încetat din viață la vârsta de doar 49 de ani
Nicolai Cazac a încetat din viață la vârsta de doar 49 de ani

O veste cumplită a ajuns la urechile rudelor, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut pe tânărul antreprenor sucevean Nicolai Cazac. Acesta s-a stins din viață după două săptămâni de suferință în Spitalul de Urgență „Floreasca”, din Capitală, cauzată de un accident cumplit.
Născut în comuna Botoșana în urmă cu 49 de ani, Nicolai și-a întemeiat o familie fericită la Suceava, având doi băieți, în vârstă de 26 și 17 ani. Fiind o fire activă, Nicolai Cazac a practicat în tinerețe cu bune rezultate lupte greco-romane, un sport greu, care necesită multă muncă și care are darul de o forma caractere.
După încheierea activității sportive Nicolai s-a lansat în afaceri, începând prin a deschide o brutărie la Broșteni. În timp, datorită dedicării și seriozității sale, business-ul pe care l-a pus pe picioare s-a dezvoltat foarte mult, firma sa, SC Tehnoforni SRL, ajungând să comercializeze și să monteze linii industriale de panificație nu doar în România, ci și în țări precum Italia, Spania, Germania sau Portugalia.
Corpul neînsuflețit este depus la Capela Catedralei din Suceava, acolo unde toți cei care l-au cunoscut și l-au apreciat pe Nicolai Cazac pot să prezinte un ultim omagiu. Slujba religioasă se va desfășura joi, 29 octombrie, începând cu ora 11.00, iar înmormântarea va avea loc ulterior, la Cimitirul Pacea Nou.

Recomandări

Liderul oamenilor de afaceri din PNL Suceava, Dumitru Mihalescul: „Ilie Bolojan este singurul care are curajul de a face acele reforme care s-au amânat de zeci de ani spre binele României”

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie

Chip de ierarh și părinte duhovnicesc: evocare la șase ani de la mutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen

Omul de afaceri Jean Valvis, creatorul brandului Aqua Carpatica, a fost desemnat „Ambasador al României în România” la Gala „Destinația Anului”