Tragic

Om al străzii omorât într-un garaj din Suceava, după o bătaie pentru băutură

Ancheta a fost preluată de ofițerii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist
Ancheta a fost preluată de ofițerii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist

Un bărbat în vârstă de 50 de ani și-a găsit sfârșitul într-un garaj în care consuma alcool împreună cu un prieten, după ce un alt bărbat a intrat peste ei și a cerut și el de băut. Refuzat, acesta din urmă ar fi devenit violent și i-a luat la bătaie pe cei doi, din păcate bărbatul în vârstă de 50 de ani murind în condiții ce urmează a fi stabilite în cadrul anchetei. Tragedia s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, într-un garaj de pe strada Mărășești din municipiul Suceava, toți cei implicați în scandal fiind cunoscuți ca oameni ai străzii. Consumul exagerat de alcool este după toate probabilitățile cauza principală și în acest caz de moarte violentă.
O bătaie care s-a încheiat tragic
Din primele cercetări efectuate de polițiști rezultă că un bărbat de 32 de ani, Mihai D., se aciuase de ceva vreme într-un garaj din spatele blocului T 3 de pe strada Mărășești, unde stătea într-un soi de chirie. Joi noapte, acesta se afla în garajul-locuință împreună cu unul dintre prietenii de pahar, Florin Fodor, în vârstă de 50 de ani, om al străzii.
În miez de noapte, la garaj ar fi ajuns și un al treilea bărbat, tot om al străzii. Conflictul ar fi pornit de la alcool, mai exact de la faptul că musafirul venit în miez de noapte nu a fost poftit la chef. Cert este că cei trei s-au încăierat, iar al treilea bărbat a început să-i lovească pe ceilalți doi. Bărbatul mai în vârstă, Florin Fodor, a căzut cu capul de un corp dur, probabil în urma uneia dintre lovituri, și nu s-a mai ridicat de jos.
Polițiștii alertați prin 112 în jurul orei 0.30 i-au găsit la fața locului doar pe bărbatul de 32 de ani și pe Florin Fodor, care nu mai dădea semne de viață. Personalul medical a constatat în scurt timp decesul bărbatului în vârstă de 50 de ani. Martorul, bărbatul de 32 de ani, avea și el urme de agresiune, însă nu a putut da declarații coerente, din cauza consumului de alcool.
Suspectul principal, total incoerent din cauza alcoolului
Ancheta a fost preluată de ofițerii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Aceștia au ajuns în scurt timp la un anume Mihai Nastasiu, în vârstă de 39 de ani, din Dumbrăveni, care locuiește fără forme legale în municipiul Suceava și fără un domiciliu stabil. Și acesta era în stare avansată de ebrietate, astfel că nu prea își aducea aminte ce s-a întâmplat.
Totuși, anchetatorii au date destul de sigure că el este agresorul.
Concluziile legiștilor vor conduce la încadrarea exactă a faptei
La autopsia efectuată ieri după-amiază urma să se stabilească ce leziuni are pe suprafața corpului bărbatul în vârstă de 50 de ani și care este legătura de cauzalitate a leziunilor cu moartea. Cele mai probabile variante în acest caz sunt omorul sau infracțiunea de lovitură cauzatoare de moarte. Această din urmă infracțiune ar putea fi stabilită dacă bărbatul a decedat în urma căzăturii, urmare a unei lovituri încasate.
Din păcate, este un nou caz de agresiune cu final tragic care are în prim-plan consumul exagerat de alcool. Aproape toate faptele de omor din județul nostru au drept cauză principală consumul de alcool.
Abia ieri după-amiază, suspectul cu mintea cât de cât limpezită urma să fie prezentat în fața unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru a fi audiat și a fi luate măsuri restrictive împotriva sa. Cel mai probabil, acesta urma să fie reținut pentru 24 de ore.
În primă fază, cercetările au fost deschise pentru infracțiunea de ucidere din culpă, însă încadrarea juridică a faptei va fi foarte probabil schimbată.

Recomandări

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile

Un bărbat a încercat să mituiască un polițist de frontieră pentru a fi lăsat să intre în țară cu un cățel

Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei