Găsită de jandarmi

O tânără s-a rătăcit în miez de noapte după ce s-a certat cu o altă femeie

O tânără în vârstă de 26 de ani, din municipiul Vatra Dornei, s-a rătăcit în miez de noapte pe raza comunei Șaru Dornei, fiind găsită după aproximativ o oră și jumătate de căutări de doi jandarmi din cadrul Postului montan Vatra Dornei. S-a întâmplat în noaptea de marți spre miercuri, din verificările efectuate ulterior rezultând că tânăra s-a aflat într-o mașină, cu o femeie pe care o cunoștea, iar la un moment dat cele două s-au luat la ceartă, tânăra coborând din autoturism. Cum era deja noapte, fiind pe un drum pe care nu îl cunoștea, tânăra nu a știut încotro să o ia și a sunat la 112. Apelul a fost înregistrat la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava la ora 1.27.
Tânăra le-a spus jandarmilor că se afla la Poiana Stampei, ceea ce avea să se dovedească ulterior a fi o informație eronată.
Sublocotenentul Nicoleta Turculeț, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, a explicat: „Pe timpul căutărilor, jandarmii au păstrat legătura telefonic cu persoana în cauză, constatând că detaliile oferite de aceasta cu privire la locația sa nu corespundeau cu caracteristicile localității Poiana Stampei, fiind vorba de comuna Șaru Dornei”.
Tânăra a fost găsită în jurul orei 03.00, pe DJ 174, în zona satului Neagra Șarului.
Aceasta nu avea probleme de sănătate și a fost condusă de jandarmi la domiciliu.

Recomandări

Eco-destinația Țara Dornelor oferă în această vară circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat
Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Producătorul de lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis din zona de munte

Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis
Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis