O tânără găsită asfixiată după ce a inhalat apă la ștrandul Străulești a murit la spital

O fată de 16 ani care a fost găsită asfixiată după ce a inhalat apă, vineri seara, la ștrandul Străulești, a murit miecuri dimineață la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, informează Mediafax.
O tânără de 16 ani a murit miercuri dimineață la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, unde fusese internată vineri seara, împreună cu o altă fată de 12 ani, amândouă fiind aduse la spital în comă profundă. Fetele au fost găsite asfixiate după ce au inhalat apă la ștrandul de la lacul Străulești, a explicat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al spitalului, Raluca Alexandru.
„Este vorba de două fete înecate la ștrand, vineri seara au ajuns la noi pe la 10:00. Fata care a decedat în această dimineață are 16 ani. Cealaltă fată, de 12 ani, a rămas în stare gravă, fiind intubată. Când au ajuns la spital, amândouă erau în stare foarte gravă, în comă profundă, au fost intubate și internate pe secția de Terapie Intensivă. Fata de 16 ani avea starea cea mai gravă încă de la internare, iar starea ei s-a degradat și azi dimineață a decedat”, a explicat pentru MEDIAFAX Raluca Alexandru.

Recomandări

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Un sucevean a murit în Italia, la Roma, sub dărâmăturile unui turn care s-a prăbușit parțial în timpul lucrărilor de consolidare

Un șofer care a depășit aiurea și a forțat revenirea pe bandă a provocat accidentul de la Frătăuți, în care a murit o tânără mamă