Pericol

O pisică suspectă de turbare a mușcat o fetiță, la Falcău- Brodina

O pisică vagaboandă suspectă de turbare a mușcat o fetiță din localitatea Falcău, comuna Brodina. Potrivit unui comunicat al Direcției Sanitar-Veterinare Suceava, pisica a intrat în curtea lui Liviu Cojocaru, din Falcău iar aici a fost atacată de câinele din gospodărie. A scăpat din colții câinelui și s-a adăpostit în casă, unde a mușcat fetița. “Pisica a fost ucisă ulterior, aceasta prezentând semne clinice care puteau fi atribuite rabiei. Medicul veterinar din comună a expediat cadavrul la Laboratorul Sanitar Veterinar Suceava pentru investigații și a întreprins urgent toate măsurile legale care se impun în asemenea situații”, se arată în comunicatul DSV Suceava. Veterinarii fac apel la suceveni să anunțe urgent orice caz de îmbolnăvire sau moarte la animalele domestice sau sălbatice, orice modificare de comportament și să păstreze distanța față de aceste animale, prima măsură pe care trebuie să o întreprindă fiind aceea de a anunța autoritățile sanitar-veterinare.

Recomandări

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru a limita pagubele crescătorilor

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin
Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin

O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți

O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți - Fotografie generică
O pisică înfometată, scăpată de chinuri de un bărbat care a auzit „plânsetele” animalului mai multe nopți - Fotografie generică

Aproape 45.000 de vaccinări antirabice la câini, în județ, în anul în care rabia a arătat din nou că poate ucide și oameni