Anchetă poliție

O motociclistă de 26 de ani, accidentată într-o intersecție din Suceava

O tânără în vârstă de 26 de ani care conducea o motocicletă Suzuki a căzut victimă într-un accident produs într-o intersecție din municipiul Suceava. Evenimentul rutier s-a petrecut duminică noapte, în jurul orei 23.30, pe artera principală a Sucevei, la intersecția cu Calea Obcinilor.
Conform anchetei polițiștilor rutieri, Ciprian B., în vârstă de 20 de ani, din municipiul Suceava, circula la volanul unui autoturism pe bulevardul 1 Decembrie 1918, dinspre Metro, și, ajuns la intersecția cu strada Calea Obcinilor, a virat drepta pentru a evita impactul cu un motociclist care venea din sens opus.Șoferul și-a continuat apoi deplasarea pe marcajul hașurat ce desparte sensurile de mers, cu intenția de a vira la stânga, spre Calea Obcinilor, moment în care din sens opus a venit o a doua motocicletă. Conform anchetei poliției, motociclista, Filuța T., în vârstă de 26 de ani, din Suceava, a frânat brusc pentru a evita impactul cu mașina, moment în care a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat pe carosabil.
În urma accidentului, precizează poliția, motociclista a scăpat cu leziuni ușoare, care nu-i pun viața în pericol.
Atât ea, cât și șoferul au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.
Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Recomandări

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire