Impact

O mașină în care se aflau șase adolescenți s-a zdrobit de un cap de pod

Accidentul de la Falcău
Accidentul de la Falcău

Un tânăr de numai 19 ani, din Vicovu de Sus, care conducea un autoturism marca Audi, a fost aproape de a comite o tragedie cu consecințe dintre cele mai grave. Mașina în care se mai aflau încă 5 adolescenți, cu vârste de 17 și 18 ani, a fost scăpată de sub control din cauza vitezei mari de circulație. Autoturismul a intrat într-un șanț de beton, iar apoi a lovit un cap de pod. Accidentul a avut loc joi seară, în jurul orei 21.40, pe drumul județean 209G, la Falcău.
În urma impactului violent autoturismul a fost distrus în mare parte. Cei șase tineri au suferit diferite leziuni, dar la prima estimare doar unul singur avea o rană mai gravă. Toți șase au fost preluați de echipajele medicale sosite la fața locului, care i-au transportat apoi la spital. Șoferul de 19 ani a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero, iar ulterior i-au fost luate și probe de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

Accidentul de la Falcău
Accidentul de la Falcău

Expoziția de fotografie „Bucovina pe dealuri neumblate” poate fi admirată la Galeria de artă Zamca

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

O ucraineancă ruptă de beată a fost depistată de polițiști după ce a intrat cu mașina în șanț, iar sistemul E-call a sunat la 112

Cozi la emiterea de abonamente de parcare pentru riverani, în prima zi în care s-a dat startul pentru zonele de pe 6 Noiembrie și Mărășești

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control