O îmbrățișare și un sărut pe frunte

Trăiesc impardonabil de des senzația că ne-am pierdut orice echilibru, orice urmă de bun-simț care să ne mențină la un nivel rezonabil, corespunzător ființelor umane. Și pentru ca totul să pară pierdut și fără de speranță, societatea nu doar că nu face nimic să iasă din mocirla călduță și băltită, ba chiar se opune cu glas strident, cu pumnul ridicat și, uneori, cu mâna pe drapel. Căci e nevoie de o motivație, iar dragostea de neam sună atât de înălțător! Societatea noastră, doamnelor și domnilor, se opune educației și progresului, crezându-se superioară. Societatea noastră a ajuns să fie inumană, în numele vieții. Societatea noastră este formată din milioane de indivizi, iar unul dintre aceștia este o femeie de 23 de ani care a devenit cea mai tânără bunică din lume. La 23 de ani! Fără să știe de existența ei, familii întregi, mame, tați, copii, bunici sau pur și simplu cetățeni ai acestei țări susțin că tinerii noștri nu au nevoie de educație sanitară, câtă vreme aceasta implică și educație sexuală. De parcă omul n-ar fi întreg, de parcă e important să știm la ce folosește inima și cum o păstrăm sănătoasă, dar nu și organele de reproducere. Singura explicație este pudoarea născută din ignoranță care naște monștri. Această bunică de 23 de ani pe care alegem să o ignorăm, tot din „dragoste de neam”, a devenit mamă la 12 ani. Rog pe cei care știu cu adevărat cum se fac copiii să reflecteze 10 secunde pe tema asta. O asemenea oroare s-a putut petrece doar prin abuz, iar nenorocirea s-a repetat la indigo copilei pe care a născut-o. Dacă citind aceste rânduri vă trece prin cap că de vină ar fi apartenența la o anumită etnie, trebuie să știți că sunteți într-o mare eroare și faceți parte dintre cei moral responsabili pentru ce li s-a întâmplat acestor copile. Atitudinea discriminatorie este tot o problemă de educație. Acest flagel ne roade și ne face mici, mici, foarte mici, încât ajungem să ne considerăm mai buni decât alții doar pentru că suntem de o anumită rasă, religie sau aparținem unui anumit popor. De fapt, lipsa de educație ne face urâți și proști și deloc oameni. Povestea tinerei bunici este doar vârful icebergului. Sub apă sunt mii de tinere românce care, anual, devin mame la vârste incredibile, sunt mii de copii nedoriți și abandonați, născuți de aceste tinere ce nu înțeleg ce li se întâmplă, condamnate și stigmatizate, victime ale lipsei de educație. Iar noi continuăm să ne opunem, noi insistăm să rămânem în beznă doar pentru că așa am făcut de mii de ani. Știu sigur că pe bunica de 23 de ani nu a strâns-o nimeni, niciodată, în brațe și n-a sărutat-o pe frunte. Dar nici pe sutele de mii de conaționali care se fac că nu o văd.

Recomandări

Gala retro din centrul Sucevei a adunat o participare-record, cu pasionați care au venit cu mașini și de la Chișinău și din Maramureș

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii cu freon sau rochii de mireasă

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă
Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă

Experiența Erasmus+ la Instituto de Educación Secundaria (IES) Almenara din Vélez-Málaga, Spania -perspectivă asupra sistemului educațional spaniol modern