Impact

O fetiță de 12 ani a accidentat cu bicicleta o femeie de 64 de ani

O femeie în vârstă de 64 de ani a ajuns la Spitalul Municipal Vatra Dornei după ce a fost lovită de o bicicletă condusă de o fetiță de 12 ani. Impactul s-a petrecut joi seară în parcul din Vatra Dornei, iar la fața locului a fost chemat un echipaj de la Ambulanță, care într-o primă fază le-a acordat îngrijiri ambelor persoane. Fetița nu a suferit leziuni prea serioase și nu a mai fost transportată la spital. În schimb, femeia de 64 de ani a ajuns la spital, unde i-a fost stabilit diagnosticul de : „traumatism cranio-facial, traumatism hemitorace drept și antebraț drept”.
În urma anchetei a rezultat că minora originară din comuna Dorna Candrenilor se afla în parcul municipal Vatra Dornei împreună cu alți copii și se plimba cu o bicicletă, iar la un moment dat, în timp ce cobora o alee, a încercat să reducă viteza folosind picioarele, s-a dezechilibrat și s-a ciocnit de femeia care se află în acel loc. Atât fetița, cât și femeia au căzut la pământ, iar oamenii aflați în zonă au sunat la 112 și au cerut ajutor medical.

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Vatra Dornei printr-un eveniment dedicat tradiției și portului popular

O ucraineancă ruptă de beată a fost depistată de polițiști după ce a intrat cu mașina în șanț, iar sistemul E-call a sunat la 112

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control