O femeie a murit după ce o mașină s-a izbit într-o căruță cu lemne



Mașina străpunsă de lemnele din căruță
Mașina străpunsă de lemnele din căruță

Un grav accident rutier s-a produs miercuri seară, în jurul orei 22:00, pe DN 17, la intrare în Ilișești dinspre Gura Humorului.
Un autoturism în care se afla o familie compusă din patru persoane, părinții și doi copii, cu vârste de 1,5 și 6 ani, a lovit în plin o căruță încărcată cu lemne. Impactul a fost deosebit de violent, în urma acestuia mama celor doi copii rămânând încarcerată.
La fața locului s-au deplasat militarii de la Detașamentul de Pompieri Suceava, cu două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. Până la sosirea salvatorilor, copilul de 6 ani a fost preluat de o mașină civilă și transportat la spital, unde a ajuns în stare stabilă.
Pompierii militari au luat măsurile specifice de siguranță, concomitent cu operațiunile de extragere a victimei încarcerate. Din nefericire, pentru femeia de 40 de ani nu s-a mai putut decât constata decesul.
Soțul acesteia, în vârstă de 39 de ani, și cel de-al doilea copil, ambii în stare de conștiență, au fost preluați de echipajul TIM al Serviciului de Ambulanță Județean, care i-a transportat la Unitatea de Primire Urgențe a spitalului județean, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.


Mașina străpunsă de lemnele din căruță
Mașina străpunsă de lemnele din căruță
Locul accidentului
Locul accidentului
Locul accidentului
Locul accidentului
Mașina străpunsă de lemnele din căruță
Mașina străpunsă de lemnele din căruță
Mașina străpunsă de lemnele din căruță
Mașina străpunsă de lemnele din căruță


Recomandări

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”