Conflict

O femeie a băut erbicid, încercând să-și pună capăt zilelor

O femeie de 56 de ani a băut erbicid, în încercarea de a-și pune capăt zilelor după un conflict cu soțul său. Incidentul s-a petrecut în cursul serii de joi, în jurul orei 20.45 polițiștii Secției de Poliție Rurală Bălcăuți fiind anunțați de fiul femeii despre faptul că mama sa din comuna Grămești a consumat otravă.
La fața locului, bărbatul le-a relatat polițiștilor faptul că în seara acelei zile, între mama și tatăl său au apărut unele neînțelegeri, favorizate și de consumului de alcool, neînțelegeri care au degenerat într-un conflict. În timpul conflictului, femeia a dizolvat într-un recipient cu apă de circa 200 ml de erbicid și a băut aproximativ jumătate din cantitate. Cei din familie au solicitat intervenția unui echipaj al ambulanței, care i-au acordat femeii primele îngrijiri medicale. Ea se afla în stare stabilă, fiind diagnosticată cu „intoxicație voluntară cu erbicid”. Ulterior ea a fost preluată și transportată la Spitalul Județean de Urgență din Suceava, unde medicii îi vor face investigații medicale amănunțite. Polițiștii vor continua cercetările, pentru a stabili situația conflictuală existentă în familie și cine se face vinovat de episodul petrecut.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare