O elevă de clasa a XI-a de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din Constanța a obținut punctajul maxim la proba de matematică a testului SAT, situând-se în procentul de 1% al elevilor din lume care reușesc această performanță, informează Mediafax.Roxana Vătămanu a susținut testele SAT, echivalentul american al Bacalaureatului românesc, în luna ianuarie și a obținut la matematică, considerată cea mai dificilă materie, un punctaj de 800, maximum posibil, „situându-se în procentul de unu la sută al elevilor din întreaga lume care reușesc acest lucru”, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Liceului Teoretic Internațional de Informatică din Constanța.





