O delegație a Universității „Yurii Fedkovici” din Cernăuți vizitează România la invitația deputatei Ardeleanu

Sanda-Maria Ardeleanu
Sanda-Maria Ardeleanu

În cadrul relațiilor bilaterale dintre România și Ucraina, în perioada 5-7 decembrie, o delegație academică de la Universitatea „Yurii Fedkovici” din Cernăuți, universitate monument UNESCO, sub conducerea rectorului Stepan Melniciuc, va efectua o vizită la București, la invitația deputatei Sanda-Maria Ardeleanu. Programul întâlnirilor de la București va include primirea delegației de către conducerea Academiei Române, discuții cu Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Petru Funeriu, și cu Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, dialog în cadrul Grupului parlamentar de prietenie România-Ucraina, primire la Comisia de învățământ, cercetare, tineret și sport a Camerei Deputaților. Cu această ocazie, se vor prezenta și lucrările: „The Plants of the Holy Writ and the Prospects of Biblical Garden Creation”, „Filologia Română la Universitatea din Cernăuți” și „Mihai Eminescu-Opera lirică”. Vizita delegației academice de la Cernăuți în România are loc cu sprijinul celor două Consulate de la Cernăuți și Suceava, precum și al Ambasadei Ucrainei la București.

Recomandări

„Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume”, denumirea colocviului organizat în Ucraina de Lectoratul de Limbă Română al USV

Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană
Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană

Arthur Constantin Bărboi din Câmpulung este șef de promoție la Facultatea de Istorie a Universității București

O suceveancă, parte a unei delegații diplomatice importante în Statele Unite: „România rămâne în inimă oriunde ne-am afla”

Studentă USV selectată la nivel național în competiția Fulbright Student Program 2026-2027, în domeniul Literatură Americană