Lectoratul de limba română al USV, găzduit de Universitatea din Cernăuți, și-a redeschis cursurile

Activități cu studenții în cadrul Lectoratului de limba română de la Cernăuți
Activități cu studenții în cadrul Lectoratului de limba română de la Cernăuți

Lectoratul de limba română al USV, care funcționează în cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovich” din Cernăuți (UNYF), Ucraina, și-a reluat activitatea on-site începând din data de 22 septembrie. Predarea limbii române ca limbă străină în cadrul Lectoratului se desfășoară prin cursuri de inițiere și de aprofundare, organizate pe niveluri de limbă – A1/A2, B1/B2, C1/C2, conform Cadrului European Comun de Referință pentru limbi străine.

Pentru anul universitar 2025-2026, numărul de cursanți înscriși este de 118 persoane, din care aproape 65% sunt studenți, 28% profesori și aproximativ 7% personal administrativ. Aceștia constituie un public eterogen atât ca vârstă, cât și ca orizont cultural, fiind alcătuit în marea majoritate din vorbitori nativi de limbă română.

Cadrele didactice, studenții și personalul administrativ din cadrul Lectoratului de limba română din Cernăuți provin de la diferite facultăți: Filologie, Limbi străine, Științe economice, Istorie, Muzicologie, Medicină, Drept, Pedagogie și Psihologie, Geografie, Știința Calculatoarelor, Inginerie, Matematică și Informatică, Cultură Fizică, Sport și Reabilitare, Arhitectură, Construcții și Arte Decorative, Institutul Educațional și Științific de Biologie, Chimie și Bioresurse și din cadrul Bibliotecii Științifice a Universității din Cernăuți.

Odată cu redeschiderea activității cursanții interesați vor avea posibilitatea de a-și testa competențele lingvistice la finalul acestui an universitar, participând la o evaluare. Comisia va fi una mixtă, alcătuită din cadre didactice de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării (USV) din Suceava și de la Catedra de Filologie Română și Clasică (UNYF) din Cernăuți.

Bazele unor relații foarte bune în ceea ce privește colaborarea științifică cu cadrele didactice din cadrul Catedrei de Filologie Română și Clasică de la UNYF au fost puse de către Ioana Daniela Bălăuță, lector de limba română la Universitatea „Yurii Fedkovich”. Au fost astfel organizate împreună evenimente științifice și culturale, lectorul Ioana Daniela Bălăuță reușind să consolideze parteneriatul cu Biroul de Relații Internaționale al UNYF, care a contribuit în mod activ la promovarea cursurilor de limba română în cadrul comunității academice cernăuțene.

Recomandări

Sucevenii Stanciuc, Grigore și Radu au marcat pentru reprezentativa de handbal seniori a României în disputa cu Turcia

Lansarea cursurilor de formare LIFECED, de promovare a educației în regiunea transfrontalieră România -Ucraina

Profesori de limbă franceză ai FLSC din USV, prezenți la Reuniunea coordonatorilor de programe de studii francofone

Două texte la prima vedere, de Ion D. Sîrbu și Vintilă Mihăilescu, la simularea elevilor de-a VIII-a