De Sf. Parascheva, la Iași

O bătrână din Botoșana, în vârstă de 101 ani, a fost decorată de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Dora Gheaață. Foto: Doxologia.ro
Dora Gheaață. Foto: Doxologia.ro

O bătrână din Botoșana, Dora Gheață, în vârstă de 101 ani, a fost decorată duminică, 14 octombrie, după Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.Mitropolitul Teofan a decorat duminică cinci bătrâni născuți în jurul anului 1918, printre aceștia numărându-se și Dora Gheață, născută în Botoșana, pe 10 februarie 1917. Femeia a dus o viață simplă, de agricultor, a avut trei băieți și, după ce i-a murit soțul, nu s-a mai recăsătorit și a trăit în văduvie.
Cele cinci persoane au primit cea mai înaltă decorație a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei ‒ „Crucea Moldavă”, conform Doxologia.ro. Mitropolitul Teofan a considerat necesar să îi onoreze pe cei cinci bătrâni care provindin câte o provincie istorică a țării, „pentru că toți cinci au cunoscut primul război, chiar dacă erau copii, au trăit în perioada interbelică, au cunoscut trei dictaturi și, iată, Dumnezeu a îngăduit ca să viețuiască și după ’90 încoace”. După propria mărturie, a completat Mitropolitul Teofan, „doar credința în Dumnezeu i-a ajutat să pătrundă printr-un veac întreg cu bucuriile lui dar, mai ales, cu încercările sale”.
Persoanele decorate au fost din județele Buzău, Iași, Alba, Suceava și una din Republica Moldova. Cei decorați au mai primit o Sfântă Scriptură și o icoană cu Sfânta Parascheva și Sfânta Mare Muceniță Ecaterina. „I-am adus aici, în fața dumneavoastră, pentru că, în pofida faptului că erau abia copii, s-au născut în Regatul României, în Imperiul Țarist, în Imperiul Austro-Ungar și găsindu-i de-a lungul și de-a latul țării am considerat că este bine să îi onorăm alături de dumneavoastră, (…) ca să ne fie pildă despre toate aceste vremuri, despre acest veac (…)“, a spus Înaltpreasfințitul Teofan în fața celor 25.000 de oameni veniți la Iași.
Conform datelor furnizate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în anul 2018, 256 de români au împlinit sau urmează să împlinească 100 de ani de la naștere. Cele mai multe persoane născute acum 100 de ani se află în București.

Dora Gheață a primit din partea Mitropolitului Teofan cea mai înaltă decorație a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, „Crucea Moldavă”. Foto: Doxologia.ro
Dora Gheață a primit din partea Mitropolitului Teofan cea mai înaltă decorație a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, „Crucea Moldavă”. Foto: Doxologia.ro
Dora Gheaață. Foto: Doxologia.ro
Dora Gheaață. Foto: Doxologia.ro

Recomandări

La împlinirea a 111 ani de la naștere, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Trei veterani din Broșteni, cu vârste de 100, 101 și 99 de ani, onorați cu diplome aniversare de Prefectura Suceava

Un dar de lumină la cumpăna dintre ani: Decaloguri la Triod, Penticostar și Octoih. Repere morale în căutarea sensului