Groaznic

O bătrână de 93 de ani a murit din cauza arsurilor, după ce un incendiu i-a distrus casa

O bătrână în vârstă de 93 de ani a decedat la Spitalul Municipal Fălticeni, la o săptămână după ce a suferit arsuri în urma unui incendiu care i-a cuprins casa. Bătrâna, care era nevăzătoare, suferise arsuri pe față, mâini și picioare și, din păcate, nu a mai putut fi salvată.
Incendiul de la locuința Mariei Ariton, din satul Osoi, comuna Vulturești, a izbucnit pe 13 octombrie. La sosirea echipajelor de pompieri, flăcările se manifestau în interiorul unei camere și la o parte din acoperișul casei. Bătrâna a fost evacuată din casă, până la sosirea pompierilor, de fiica sa, însă suferise deja arsuri serioase, cu atât mai grave având în vedere vârsta pacientei.
Incendiul a fost stins de pompieri după aproape patru ore.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, prin aprinderea unor materiale combustibile aflate lângă plita sobei.

Recomandări

O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță