Adeseori, când, grăbiți să ajungem la destinație, suntem blocați ori doar încetiniți pe îngustele noastre șosele de mulțimea de atelaje, adresăm în gând, pe drept cuvânt, aprecieri deloc tandre atât căruțașilor cât și factorilor în drept să supravegheze circulația publică, celor ce admit încă, tacit, prezența acestor vehicule generatoare de accidente pe drumurile naționale. Dacă, odată coborâți de la volan, ne-am permite răgazul de a analiza cu calm acest fenomen stânjenitor, am acorda „circumstanțe atenuante” atât tolerantelor autorități cât și incomozilor – de fapt necăjiților – oameni de rând, care cresc și folosesc cai. În orice caz, actorul cu totul inocent al acestui tablou este – ca într-un celebru adagiu – animalul de povară, calul.
Într-un secol modern, mecanizat și informatizat, calul rămâne încă, alături de văcuța crescută în bătătură, motorul salvator al economiei de subzistență, șansa supraviețuirii gospodăriei țărănești, uitată de noroc și de vreme în acea majoritate tăcută a teritoriului țării care este mediul rural. Observația este valabilă atât pentru cabalinele costelive, biciuite fără milă de conaționalii noștri tuciurii, cât și pentru bidivii frumoși, îngrijiți cu mândrie de gospodarii din zona de munte.
Astfel de gânduri mi-au fost prilejuite de Cupa „Bucovina – Romsilva”, competiție de tradiție organizată în zilele de 25-28 iunie la Herghelia Rădăuți de către Federația Ecvestră Română și de Regia Autonomă a Pădurilor – Romsilva (Direcția Silvică Suceava).
Desigur, în acest caz este vorba de alt nivel, unul superior de profesionalism, pasiune, competență și organizare, puse în fond în serviciul aceluiași vechi prieten și ajutor al omului care a fost și este calul.
Direcția silvică suceveană deține, în cele două herghelii ale sale (Rădăuți și Lucina) o avuție inestimabilă. Salvarea, păstrarea și îmbogățirea acesteia au presupus, începând cu 2002, anul preluării ei, susținute eforturi manageriale, investiții și cheltuieli însemnate. Ceea ce încununează și dă sens acestor preocupări este posibilitatea de a organiza ori de a participa cu rezultate notabile la competiții și expoziții de nivel european, dar și satisfacția de a fi cei care păstrează și sporesc o zestre genetică prețioasă și rară, o resursă regenerabilă unică în felul ei, care, alături de alte bogății, întregește patrimoniul natural, biologic al țării.
1792. 9810 hectare. 12.275 florini și 21 coroane. Am consemnat aici anul în care a început în Bucovina istoria calului de rasă, suprafața de teren închiriată și prețul plătit la acea vreme de ministerul de război austriac. Au fost apoi preluate alte 4.800 hectare pe muntele Lucina, fapt ce a marcat debutul carierei vrednicului și utilului cal huțul. A urmat o neîntreruptă istorie, de două secole, care a situat cele două crescătorii sucevene în elita europeană a hergheliilor, azi regăsindu-se aici, între cele peste 300 de cabaline existente, exemplare din rase și linii genetice extrem de prețioase și rare.
Cronica glorioasă, dar și zbuciumată a creșterii în regiunea noastră a cailor de rasă conține exemple pilduitoare de patriotism și abnegație. Inginerul Ion Larionescu, rădăuțean, fost ofițer de cavalerie în armata austriacă, a jucat un rol esențial în readucerea, după 1918, la Rădăuți, a efectivelor de cabaline ce fuseseră evacuate odată cu izbucnirea războiului, pentru ca ulterior să organizeze cu pricepere renașterea și dezvoltarea hergheliei.
În perspectiva salutară a dezvoltării turismului sucevean, direcție în care autoritățile județene au depus și depun susținute eforturi, existența celor două herghelii, prin valoarea, raritatea și frumusețea efectivelor de cabaline, alăturate pasiunii și competenței personalului, constituie premise încurajatoare.
Așteptăm, așadar, oaspeți – localnici ori turiști ce ne vizitează județul – convinși că apropierea, comunicarea nemijlocită cu aceste minunate animale le vor oferi momente de neuitat.
Ing. Sorin CIOBANU, director al Direcției Silvice Suceava
