Accident

O autoutilitară și un autotractor s-au tamponat din cauza unei pisici

Două mașini s-au tamponat pe raza localității Roșiori din cauza unei pisici. Totul s-a întâmplat marți dimineață, în jurul orei 5.00. La acea oră, Viorel O., în vârstă de 43 de ani, din comuna Ostra, se deplasa pe DN 2, la volanul unui autotractor cu remorcă. Încercând să evite o pisică care i-a ieșit în față, bărbatul a tras de volan spre stânga, pătrunzând pe sensul opus de mers, unde a acroșat o autoutilitară condusă regulamentar de Costel T., în vârstă de 44 de ani, din municipiul Fălticeni. În urma impactului dintre cele două mașini, Pavel N., în vârstă de 43 de ani, din Fălticeni, pasager în mașina care circula regulamentar, a suferit răni ușoare.
În aceeași zi, în jurul orei 21, un accident rutier avea să se petreacă și pe strada Amurgului din municipiul Suceava. Paul B., în vârstă de 23 de ani, localnic, aflat la volanul unei mașini, l-a lovit pe minorul Nicolai P., în vârstă de 15 ani, și el din Suceava, care a încercat să treacă strada prin spatele unei mașini, fără a se asigura. Din fericire, copilul a scăpat cu răni ușoare.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Încălțăminte și îmbrăcăminte ale unor mărci cunoscute, dar posibil contrafăcute, ridicate de la un cetățean ucrainean

Încălțăminte și îmbrăcăminte ale unor mărci cunoscute, dar posibil contrafăcute, ridicate de la un cetăţean ucrainean

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare