Numărul de paturi aprobat pentru spitale va scădea cu 4.177 până în 2016

Numărul de paturi aprobat pentru spitale va scădea cu 4.177 până în 2016, când se urmărește atingerea mediei europene la acest capitol, potrivit unui proiect de hotărâre lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătății (MS), informează Mediafax.Numărul total de paturi, aprobat anual la nivel național și detaliat pe județe, reprezintă numărul maxim de paturi pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitalicești cu spitalele publice și private din România, în condițiile prevăzute în Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.Numărul de paturi contractabile la nivel național a scăzut de la 136.341 în 2010 la 123.127 pentru 2013, însă datele înregistrate arată că România se menține la valori superioare mediei europene de număr de paturi la 100.000 de locuitori, se precizează în nota de fundamentare a proiectului. În prezent, mai spun inițiatorii proiectului, în numărul total de paturi contractabile sunt incluse și paturile destinate internării pacienților care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranță privative de libertate precum și numărul de paturi din penitenciarele spital.

Recomandări

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Spitalul Municipal Fălticeni va avea un centru de imagistică medicală RMN 3 Tesla, printr-o investiție de aproximativ 20 de milioane de lei

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Doctorii din Ucraina interesați să profeseze în România sunt ținuți departe de spitale, deși acestea se confruntă cu deficit de medici