Numărul sucevenilor beneficiari de ajutoare sociale continuă să fie în creștere în județ. Datele Agenției Județene de Plăți și Inspecții Sociale (AJPIS) Suceava arată că, la finele anului 2016, în județ s-a ajuns la 7.782 de beneficiari de venit minim garantat. Prin comparație, exact cu un an în urmă, în decembrie 2015, erau 7.426 de beneficiari. O diferență de 356 de beneficiari, care înseamnă în jur de o mie de asistați social în plus. Asta pentru că dosarele de venit minim garantat sunt per familie, iar media este undeva la trei persoane de familie.
Foarte interesantă este și dispunerea pe localități a familiilor care nu realizează oficial nici un fel de venituri și astfel au dreptul la ajutorul social.
Cei mai mulți beneficiari sunt la Dolhasca, dar cea mai mare densitate a lor este la Valea Moldovei
Cel mai mare număr de dosare îl are Dolhasca, cu 505 familii, asta în condițiile în care municipiile mari, Suceava și Rădăuți, au câte 125, respectiv 62 de familii asistate social.
Pe locul II la beneficiari de venit minim garantat este comuna Valea Moldovei, cu 426 de dosare în plată, la finele anului trecut. Raportat la populație, Valea Moldovei are în mod clar cea mai mare densitate de asistați social. Cu o populație stabilă de aproximativ 3.500 de locuitori și cu 426 de dosare în plată, la o medie de aproximativ 4 membri de familie cu venit minim garantat, câți sunt la Valea Moldovei, rezultă că aproape jumătate din populație are statut de asistat social.
Pe locul III se situează comuna Pătrăuți, unde la finele anului trecut erau înregistrați 369 de beneficiari de venit minim garantat. Urmează Baia – 288, Verești – 269 și Păltinoasa – 244. Deloc întâmplător, fiecare din aceste localități are importante comunități de romi, cum este Gulia, la Dolhasca, sau Mironu, la Valea Moldovei. Fără nici o intenție discriminatorie, majoritatea celor cu venit minim garantat din aceste localități sunt din comunitatea de romi. Iar asta o arată negru pe alb statisticile.
Mari probleme sunt și cu prestarea orelor de muncă în folosul comunității de către cei care beneficiază de venit minim garantat. Primarii se plâng în general că legislația este una prea permisivă, iar cei mai mulți dintre asistații social găsesc portițe pentru a nu munci, în realitate, mai deloc în folosul comunității.
Localitățile cu foarte puține dosare de venit minim garantat
Sunt și destule localități din județ care pot fi remarcate prin numărul foarte mic de persoane care nu realizează venituri. De regulă, acestea au doar cazuri sociale grave, cunoscute și pe deplin de înțeles. Comunele Horodnic de Jos și Coșna figurează cu doar câte două familii beneficiare de venit minim garantat, Iasolvăț cu patru, Breaza cu cinci, Siminicea cu șase, iar Cacica cu șapte.
În ceea ce privește orașele mari din județ, Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc au câte 154 de beneficiari, Suceava – 125, Rădăuți – 62 de beneficiari, în timp ce la Vatra Dornei sunt 22 de beneficiari.





