Amputare

Noul spital de urgență din Suceava, blocat de Ministerul Sănătății



Programul de construcția a spitalelor regionale și de urgență a fost blocat de noua conducere a Ministerului Sănătății pe motiv că unele dintre noile spitale nu ar fi oportune. Secretarul de stat Cristian Irimie a declarat, sâmbătă, la Suceava că programul „se stopează pentru moment și se reanalizează oportunitatea construcției unor spitale noi sau oportunitatea locației anumitor spitale”.
Irimie a declarat, într-o conferință de presă, că programul nu este anulat, ci este stopat la această dată „pentru că trebuie să vedem, în condițiile actuale de criză, dacă este util să facem spitale noi sau ar fi mult mai util cu banii disponibili să reabilităm structuri existente și să le aducem la standardele necesare”.
„Îl stopăm pentru că sunt foarte mulți bani care în foarte multe cazuri nu se justifică. Nu numai la Suceava, problema unui spital nou creat lângă un altul nu este numai a clădirii, a costului clădirilor, ci este problema personalului pe care îl folosești în acea unitate medicală. În acest moment, noi ne confruntăm în România cu o criză foarte mare de personal medical cu studii superioare sau studii medii. Și atunci facem o clădire ca să o mobilăm eventual și să ne lăudăm că am făcut un muzeu? Asta e o problemă care trebuie foarte bine analizată. Trebuie să știm de unde luăm, pe cine luăm și unde punem. E ușor să faci o clădire. S-au făcut studii de fezabilitate, s-au plătit, asta este”, a spus Cristian Irimie.



Recomandări

Tineri medici cu specializare în cardiologie, urgență, urologie și ATI, recrutați de Spitalul Clinic din Suceava

Tineri medici cu specializare în cardiologie, urgență, urologie și ATI, recrutați de Spitalul Clinic din Suceava
Tineri medici cu specializare în cardiologie, urgență, urologie și ATI, recrutați de Spitalul Clinic din Suceava