Nouă dintre cei 13,2 kilometri ai viitoarei șosele de centură a Sucevei vor fi finalizați în cursul acestui an. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a spus că este vorba despre tronsonul de la Pătrăuți la Moara. El a arătat că terminarea lucrărilor pe acest tronson ar rezolva în mare măsură problema traficului greu prin municipiul Suceava.
Flutur i-a convocat ieri, în zona Șcheia, pe primarul acestei comune, Vasile Andriciuc, precum și pe cei implicați în construcția șoselei de centură, printre care șeful secției din Iași a Companiei de Drumuri Naționale, Viorel Scutaru, și directorul SC CF – Grup Colas Iași, Ștefan Hanganu.
Peste 400 de proprietari de terenuri din Șcheia vor fi expropriați în 2011
Gheorghe Flutur a solicitat primarilor din localitățile care vor fi traversate de centura Sucevei să urgenteze acțiunea de expropriere a terenurilor, astfel încât constructorul să poată lucra.
„Adresez o rugăminte proprietarilor de terenuri să răspundă pozitiv apelului pe care îl vom face prin primării, pentru că interesul principal este de a finaliza această șosea de centură”, a spus Flutur.
El a arătat că reprezentanții constructorului, SC CF – Grup Colas Iași, i-au dat asigurări că lucrările pe tronsonul Pătrăuți – Moara, pe o porțiune de nouă kilometri, vor putea fi finalizate în cursul acestui an. La rândul său, avocatul Vasile Tudor a explicat că valoarea estimată a despăgubirilor care vor fi acordate pentru proprietarii de terenuri din Șcheia, precum și pentru cei din zona în care se face legătura dintre E 85 și intrarea pe șoseaua de centură în zona Moara, va fi de aproximativ 26 de milioane de lei.
De asemenea, primarul din Șcheia, Vasile Andriciuc, a arătat că în momentul de față toate persoanele din această comună care vor fi expropriate de terenurile pe care urmează să se construiască șoseaua de centură au fost deja identificate.
„Documentele sunt la casa de avocatură Tudor. Urmează să se facă măsurătorile cadastrale și în funcție de terenul pe care va trece centura să se facă și exproprierile”, a spus Andriciuc.
De precizat că, potrivit conducerii Secției din Iași a Companiei de Drumuri Naționale, în momentul de față au fost finalizate exproprierile și plățile pentru proprietarii de terenuri din zona Moara, și aproape în totalitate pentru cei din Pătrăuți.
Parcare pentru 100 de tiruri în zona Șcheia
Gheorghe Flutur a spus că potrivit proiectului șoselei de centură, în zona Șcheia ar urma să fie construită o parcare de 2.600 de metri pătrați, în care vor putea parca peste 100 de tiruri. El a mai arătat că întreaga zonă destinată parcării va fi scoasă la licitație pentru a fi concesionată pentru realizarea utilităților și a unui hotel.
Flutur a declarat că pe tronsonul de la Pătrăuți la Moara sunt șapte obiective de anvergură, amintind de podul de peste râul Suceava de 500 de metri, un sens giratoriu la intersecția cu DN 17 și unul la intersecția cu drumul județean spre Moara, două pasarele peste calea ferată, precum și mai multe viaducte care vor traversa zonele cu teren accidentat.
Președintele CJ Suceava a mai precizat că lucrările la sensul giratoriu de la intersecția dintre DN 17 și viitoarea șosea de centură vor începe în maxim o săptămână.
Lucrările la șoseaua de centură sunt finalizate în proporție de 30%
În prezent, lucrările la șoseaua de centură a Sucevei sunt finalizate în proporție de 30%. Ștefan Hanganu, directorul SC CF-Grup Colas Iași, a precizat că de pe 17 ianuarie a.c. au fost reîncepute lucrările la podul de 500 de metri de peste râul Suceava care va fi construit în zona Pătrăuți. El a arătat că, din punctul său de vedere, lucrările pe tronsonul Pătrăuți – Moara vor putea fi finalizate în condițiile în care va exista front de lucru.
Hanganu a mai spus că lucrările pe tronsonul de la Moara până la intersecția cu E 85 sunt întârziate de alunecările de teren apărute în cursul anului trecut în zona în care a început construcția șoselei de centură. Astfel, el a arătat că reluarea lucrărilor este condiționată de stoparea alunecărilor.
La rândul său, Gheorghe Flutur a mai spus că finanțarea pentru anul acesta la șoseaua de centură se ridică la peste 140 de milioane de lei. „Șoseaua de centură înseamnă dezvoltare și reprezintă o prioritate de grad zero. Noi facem toate demersurile și pentru a moderniza drumul european 85 de la Siret la Roman. Și asta pentru că traficul greu a început să sufoce Suceava, mai ales tirurile care vin dinspre Ucraina. Disconfortul în trafic în Suceava a ajuns să fie foarte mare, și pentru ca acest oraș să rămână unul turistic și comercial este nevoie să scoatem traficul greu”, a mai spus Flutur.






