Noul caz de fraudă apărut la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Suceava, după ce membri ai asociației nebancare din Comănești și Botoșana s-au trezit că au datorii mari în contul unor împrumuturi ori că banii pe care i-au depus nu se regăsesc în evidențe, reprezintă un semnal de alarmă vizavi de haosul generalizat în gestionarea unor sume imense de bani. În jur de 35.000 de suceveni cotizează la această asociație, având bineînțeles și avantaje importante, iar ce s-a întâmplat anul trecut la Dărmănești și ce se întâmplă acum la Comănești sunt semnale clare că banii lor nu sunt în siguranță deplină. În ambele cazuri, casierii sunt țapi ispășitori, oarecum firesc pentru că banii au ajuns la ei. Totuși, nu doar casierii trebuie să răspundă pentru acest haos financiar. În condițiile în care conducerea CARP Suceava a refuzat tot timpul să-și informeze membrii despre aceste probleme, nu putem ști dacă nu mai sunt și alte cazuri asemănătoare în județul Suceava. Cert este că această asociație nebancară, ce se ascunde în spatele unui statut făcut doar în avantajul celor din conducere, se comportă ca un stat în stat, iar o autoritate competentă trebuie să se sesizeze imediat și să facă un control amănunțit.
Nici un răspuns pentru cei care cer explicații
Simion Maierean, din Comănești, este unul din localnicii revoltați de ce se întâmplă la această asociație. Este unul dintre puținii de până acum care s-au decis să ceară o explicație de la conducerea CARP Suceava. Părinții săi au la CARP două depozite care cumulează 6.000 de lei. Cel puțin știau că le au, pentru că în noile condiții nimic nu mai este cert. În plus, cei doi vârstnici s-au trezit că au și rate neachiate de 1.200 de lei la un împrumut. Părinții săi, ca și ceilalți membri ai CARP Suceava din Comănești, au depus banii prin intermediul casierului local, Gheorghița Iuga.
“M-am deplasat astăzi (n.r. ieri) la sediul din municipiul Suceava pentru a cere explicații. În loc de explicații am fost practic scos afară, nici măcar nu au vrut să se uite pe chitanțele pe care le am. Stau și mă întreb totuși cine poate verifica ce se întâmplă la această casă de ajutor care gestionează atât de mulți bani? Cred cu tărie că aceste probleme nu țin doar de casier. Problemele de la Comănești erau cunoscute de patru luni de zile, dar nimeni nu i-a anunțat pe părinții mei că au datorii”, a declarat bărbatul, care are toate motivele să fie nemulțumit.
Nici o sesizare nu a fost depusă la Poliție
Din păcate, foarte puțini oameni au cerut până acum explicații.
Elocvent este și faptul că până ieri, la ora 14.00, după cum ne-a confirmat și subcomisarul Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, nici un păgubit nu a depus vreo sesizare la Poliție. De asemenea, nici o sesizare nu a venit nici din partea CARP Suceava.
Din informațiile care circulă printre oamenii din Comănești, prejudiciul este foarte mare, de ordinul sutelor de mii de lei. Nici nu este de mirare în condițiile în care numai doi membri, după cum am arătat mai sus, aveau depozite de 6.000 de lei.
Gheorghița Iuga a refuzat până acum să dea vreo explicație, fiind pur și simplu de negăsit.
Fraudă de 331.000 de lei la Dărmănești
Acest caz vine la aproximativ un an de zile după frauda imputată casierei CARP Suceava de la Dărmănești.
Din ancheta polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice rezultă că, în perioada 2011-2015, Elena Ladaniuc, în vârstă de 64 de ani, din comuna Dărmănești, în calitate de casier al CARP Suceava – punct de lucru Dărmănești, a întocmit în fals contracte de împrumut în numele unor membri sau nu a depus la fondul social cotizațiile achitate de membri, însușindu-și suma de 331.000 de lei.
În acest caz, anchetatorii au dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de delapidare în formă continuată, polițiștii documentând comiterea a 86 de infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată sub formă continuată și 23 infracțiuni de delapidare, toate imputate Elenei Ladaniuc.
Cum s-ar fi petrecut fraudele
Revenind la ce s-a întâmplat în cazul casierei de la Comănești, oameni care nu au fost niciodată membri reclamă că s-au trezit că au carnet la CARP Suceava, ba, mai mult, au făcut și împrumuturi. Alții, care sunt membri, susțin că împrumuturile nu au fost făcute deei, iar semnăturile le-au fost falsificate. Localnicii vorbesc și de împrumuturi făcute pe numele unor persoane decedate.
Încrederea oarbă îi va costa mult pe membrii păgubiți
Un adevăr incontestabil este și că mulți dintre păgubiți au dat dovadă de o încredere vecină cu prostia. Carnetele de membru erau ținute de casieră, care în multe cazuri avea și buletinele oamenilor pe mână. În multe cazuri, oamenii au dat bani, dar nu au cerut în schimb chitanțe. În aceste condiții avem imaginea unei fraude care va fi aproape imposibil de contabilizat chiar și de cei din conducerea CARP Suceava. Discutabile sunt și chitanțele emise de casierii CARP, iar o analiză a acestora arată cât de ușor sunt de falsificat.
Marea problemă este că acești casieri au avut și au pe mână sume foarte mari, iar fără o monitorizare strictă, zilnică, au apărut tentațiile de a folosi banii în interes propriu.
Așteptăm în continuare precizări cu privire la problema de la Comănești de la președintele CARP Suceava, Cezar Telescu, care a evitat până acum să vină cu vreo dată concretă. Așa s-a întâmplat și în cazul de la Dărmănești, mereu fiind invocată ancheta în curs a Poliției. În realitate, până la finalizarea lungii anchete penale, problema este una de bucătărie internă a CARP Suceava.






