Evaluare

Noile generații de elevi, mai puțin pregătite



Profesorii români consideră că elevii intrați în acest an în clasele a V-a și a IX-a sunt mai puțin preocupați de școală și mai puțin pregătiți decât cei din generația anterioară, potrivit unui studiu Intuitext, făcut public ieri.
Studiul cu tema “Noua generație de elevi de la clasele a V-a si a IX-a” a evidențiat faptul că profesorii români consideră că elevii intrați în acest an în clasele a V-a și a IX-a sunt mai puțin preocupați de școală și mai puțin pregătiți decât cei din generația anterioară. Din cei 2.391 de profesori care au răspuns la sondaj, 90% consideră că elevii care au intrat la gimnaziu și liceu în 2007 au un interes mai scăzut față de școală decât predecesorii lor, educația nefiind o prioritate pentru ei.
Totodată aproximativ 80% dintre profesori cred că elevii din clasa a V-a și a IX-a sunt și mai puțin pregătiți față de cei din generația anterioară.
Studiile conform cărora noile generații de tineri dovedesc o intuiție și o capacitate mentală din ce în ce mai dezvoltate sunt confirmate și de profesorii participanți la sondaj, peste 60% dintre aceștia considerând că, deși generația nouă de elevi este mai puțin preocupată de școală, ei sunt mai isteți și mai capabili să stabilească legături între informațiile primite.
Potrivit studiului, 28% dintre profesori consideră că interesul scăzut al elevilor față de școală este cauzat de influența societății și de mijloacele de comunicare în masă la care elevii sunt expuși, iar o altă cauză este nesupravegherea copiilor și neimplicarea familiei în educația copiilor (26%), urmată de structura materiei școlare (25%) și de lipsa motivației (21%).
Printre soluțiile propuse de profesori pentru a crește interesul elevilor față de școală se regăsesc mijloacele de învățare moderne, 24% dintre profesori considerând că lecțiile pe calculator sunt o modalitate de învățare mult mai eficientă pentru noile generații de elevi.
De asemenea, 30% dintre profesori cred că perspectiva unui viitor pentru elevi reprezintă o soluție pentru creșterea interesului față de școală, iar pentru unul din cinci profesori, soluția ar fi colaborarea dintre familie și cadrele didactice.
Aproximativ 27% dintre cadrele didactice chestionate consideră că revizuirea programei școlare poate fi o altă metodă de creștere a interesului elevilor pentru școală.
Studiul a fost realizat în luna octombrie, pe baza unui chestionar postat pe site-ul www.didactic.ro.



Recomandări

Generația Z își mută experiența din online, în offline: tinerii petrec 177 de minute săptămânal în mall

Generația Z își mută experiența din online, în offline: tinerii petrec 177 de minute săptămânal în mall
Generația Z își mută experiența din online, în offline: tinerii petrec 177 de minute săptămânal în mall

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Marta Bălăceanu, din Mălini, și Alexandra Ioan, din Ipotești, elevele cu cele mai bune rezultate la evaluarea națională

Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel

Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel
Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel