Acțiune poliție

Noian de nereguli în comercializarea lemnului în piețele Bosanci și Verești

Piața de cherestea din Verești, verificată la finele săptămânii trecute

Poliția a organizat acum câteva zile ample controale pe linia prevenirii transportului, prelucrării și comercializării ilegale a materialului lemnos în piețele din Bosanci și Verești, descoperindu-se numeroase nereguli, care au dus la aplicarea a nouă amenzi și întocmirea a două dosare penale.
Controlul s-a desfășurat la finele săptămânii trecute, fiind vizate persoanele cunoscute că vând material lemnos fără acte de proveniență. În acest sens au fost aplicate nouă amenzi, toate la Legea 171/2010, privind sancționarea contravențiilor silvice, valoarea acestora fiind de 11.000 de lei.
În ceea ce privește infracțiunile, una a vizat falsul material în înscrisuri oficiale, iar a doua uzul de fals.
Inspectoratul de Poliție Județean Suceava oferă ca exemplu cazul în care există suspiciuni de fals material în înscrisuri oficiale. În piața Verești oamenii legii l-au verificat pe Vasile C., în vârstă de 43 de ani, din comuna Panaci, asociat și administrator la o societate comercială, care, precizează poliția,a prezentat la control un aviz de însoțire a materialului lemnos susceptibil a fi falsificat la rubrica privind cantitatea, diferența față de realitate fiind de 40 mc cherestea.
În urma acestei acțiuni de control a fost confiscată și cantitatea de 3,2 mc cherestea, în valoare de 1.300 de lei.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

Zeci de percheziții la operatorii economici care se ocupă de exploatarea și comercializarea lemnului, de Ziua Pădurilor

Omul de afaceri Vasile Luchian și angajatul său, puși în libertate de judecători, fără măsuri restrictive

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile