Bacalaureat

Nici o medie de zece pentru absolvenții suceveni

87,37% dintre candidații la bacalaureat au trecut examenul
87,37% dintre candidații la bacalaureat au trecut examenul

Candidații de la prima sesiune de bacalaureat din acest an nu au reușit să obțină rezultatul maxim posibil și nici unul dintre absolvenții de liceu nu a promovat examenul cu media zece. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava (IȘJ), Laura Hacman, „nici un concurent nu a obținut media generală zece, iar la nivel de județ, procentul de promovabilitate din acest an este mai mic decât cel din anii anteriori”. 87,37% dintre candidații la bacalaureat au trecut examenul, iar reprezentanții IȘJ susțin că notele concurenților din acest an sunt mai mici decât ale celor din promoțiile anterioare, iar o explicație în acest sens ar fi aceea că acum, pentru prima oară, probele orale ale examenului nu au fost notate. “La oral se luam de obicei note mari, care ridicau media generală. Anul acesta s-au acordat doar calificative”, a mai spus Hacman.
1.818 candidați au picat bacalaureatul

Din datele transmise de către IȘJ Suceava, 6.659 de absolvenți de liceu au fost înscriși la această sesiune de bacalaureat. 1.818 dintre aceștia nu au reușit să obțină minim media 6 și să promoveze examenul, 178 de candidați nu s-au prezentat la examen și un absolvent a fost eliminate din concurs pentru fraudă, după ce a fost surprins de către profesorii supraveghetori încercând să copieze rezolvarea subiectului de pe un telefon mobil conectat la internet.
Ieri, după afișarea rezultatelor, concurenții nemulțumiți de notele obținute au avut posibilitatea să depună contestații. Acestea vor fi rezolvate în următoarele zile și apoi vor fi afișate rezultatele finale ale acestei sesiuni de examen.
Pentru absolvenții de liceu care nu au promovat de această dată mai există o șansă de a lua bacalaureatul, la sesiunea din toamnă.

Recomandări

55% – rata de succes la simularea bacalaureatului. Progres al elevilor față de simulările anterioare

Peste jumătate dintre elevii suceveni de clasa a XII-a nu au obținut medie de promovare la simularea bacalaureatului