Facilitate

Nevăzătorii care au pensie de stat mai mare de 1.000 de lei, scutiți, și ei, de impozit pe venit

Nevăzătorii care primesc pensie de stat mai mare de 1.000 de lei sunt scutiți, și ei, de impozitul pe venit din pensie, conform Legii 571/2003 art.70, modificată.Pentru a beneficia de această facilitate, toți membrii Filialei Nevăzătorilor Suceava, persoane cu handicap grav și accentuat, sunt așteptați la sediul filialei pentru a depune o copie după ultimul cupon de pensie și o copie după certificatul medical eliberat de Comisia de Expertiză a Persoanelor cu Handicap Adulte Suceava.
Pentru a veni în sprijinul nevăzătorilor suceveni, președintele Asociației Nevăzătorilor din România – Filiala Suceava, Grigore Baran, a declarat că, împreună cu personalului care lucrează la filială, se angajează să depună mai departe formalitățile către Casa Județeană de Pensii Suceava. La Filiala Nevăzătorilor Suceava sunt înscrise 2.750 de persoane cu handicap grav și 1.800 cu handicap accentuat. În municipiul Suceava sunt 400 de nevăzători – persoane cu handicap grav – și 220 cu handicap accentuat.

Recomandări

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Peste 3.000 de locuitori din municipiul Suceava vor beneficia de reducerea impozitului pe clădiri, terenuri şi mașini

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

DGASPC Suceava anunță modificări importante privind beneficiile de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități