Din nou acasă

Nechifor deschide ușile PSD pentru cei plecați din partid și încă neînregimentați la alții

Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, a anunțat că partidul „îi așteaptă acasă” pe cei care de-a lungul timpului s-au îndepărtat sau au demisionat din PSD, cu condiția să nu se fi înscris la alte formațiuni politice. „PSD trebuie să devină un partid deschis pentru toți cei care sunt de stânga, pentru toți cei care au convingeri social-democrate. Toți cei are au plecat de la noi și nu s-au înscris în alt partid sunt așteptați acasă, în PSD”, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, Cătălin Nechifor.
Mesajul pe care liderul PSD Suceava l-a transmis către membrii și simpatizanții PSD este un apel la unitate în această perioadă dificilă din punct de vedere economic și social, pentru a constitui o alternativă „la puterea de dreapta”, la guvernarea democrat-liberală. Nechifor a mai spus că a constatat cu bucurie că un număr din ce în ce mai mare de oameni vin să se înscrie în PSD, transformându-se astfel din simpatizanți ai social-democraților în militanți de partid. Pentru el, acesta este un semnal că populația începe să vadă în PSD o alternativă viabilă la actuala putere.

Recomandări

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Gheorghe Șoldan după consultările cu președintele României: „PSD își poate asuma un guvern minoritar”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”