Cei care vizitau pentru prima dată mănăstirea rămâneau uimiți atunci când starețul, deși nu-i cunoștea, îi chema pe nume sau le spunea greutățile pe care le-au avut de înfruntat până a ajunge la mănăstire. Cu toate acestea, Starețul era foarte atent cu harisma mai-înainte-vederii. Deși cunoștea adâncurile inimii celui cu care discuta, nu-i spunea nimic și ascundea harisma mai-înainte-vederii.
Și precum spunea părintele Porfirie, la câteva zile după adormirea Părintelui Iacov, fericitul și marele avvă, „Acesta (Părintele Iacov) avea darul înainte-vederii într-o măsură foarte mare, dar îl ascundea cu grijă, ca să nu fie slăvit. Este unul din sfinții cei mai mari ai secolului nostru”.
(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Țalikis, Starețul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 149)
