Ne vorbesc părinții Bisericii

Râvna și rugăciunea sunt atât de strâns legate între ele încât una fără cealaltă nu poate ființa. De este râvnă, este și rugăciune. Acolo unde nu este râvnă, lipsește și rugăciunea. Și dimpotrivă, dacă în inimă arde dorința de rugăciune, dintr-aceasta se aprinde neîntârziat și o râvnă fierbinte.

Dacă, însă, rugăciunea s-a stins, se va stinge și râvna de a duce o viață duhovnicească, bineplăcută lui Dumnezeu. De aici înțelegem că, de vrem să ardem de râvnă pentru Dumnezeu, este de trebuință să ne rugăm des!

Ce-ar fi dacă fiecare Creștin ortodox, în fiecare zi, o dată cu rugăciunea sa, și-ar aprinde și inima de la flacăra candelei ce arde înaintea icoanelor din casă? Atunci ar străluci tot în acea râvnă plină de har, și cu dragoste ar plini înalta sa datorie Creștinească.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 22)

Recomandări

Un fragment din moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, întâmpinat cu bucurie în Parohia „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” – Stejari

Trei decenii de la punerea pietrei de temelie a Ansamblului Arhitectural „Nașterea Maicii Domnului. In Memoriam” din municipiul Suceava

Moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Mănăstirea Pasărea vor fi aduse la Parohia „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din Cartierul Stejari-Burdujeni