Statistici

Natalitate în creștere, în zona Rădăuți

Natalitatea a crescut simțitor în municipiul și zona Rădăuți, în condițiile în care numărul nașterilor înregistrate în primul trimestru din acest an a crescut cu aproape o sută față de aceeași perioadă din anul trecut. Potrivit statisticilor de la Oficiul Starea Civilă din primăria rădăuțeană, în primele trei luni din acest an au fost eliberate 330 de certificate de naștere, față de 238, în același interval din 2014. La capitolul oficializării relațiilor dintre cupluri, situația este similară, în sensul că ofițerul de stare civilă a oficiat 33 de căsătorii în intervalul 1 ianuarie – 31 martie 2015, cu 12 mai multe decât în primul trimestru din anul precedent. Din păcate, în ceea ce privește eliberarea certificatelor de deces, și aici a fost înregistrată o creștere, 119 anul acesta, față de 110 anul trecut.

Recomandări

Cozi la emiterea de abonamente de parcare pentru riverani, în prima zi în care s-a dat startul pentru zonele de pe 6 Noiembrie și Mărășești

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Deputata AUR Veronica Grosu solicită politici economice clare pentru creșterea producției industriale, în scopul creării de locuri de muncă