Muncitorul căzut în fundația unui bloc din Suceava a murit la spital

Muncitorul căzut în fundația unui bloc din Suceava a murit la spital
Muncitorul căzut în fundația unui bloc din Suceava a murit la spital

Bărbatul în vârstă de 59 de ani ajuns în stare gravă la spital pe 13 decembrie după ce a căzut într-o groapă adâncă de aproximativ 6 metri, în urma unui accident de muncă produs în fundația unui viitor bloc de locuințe din Suceava, zona Catedralei, a murit, din păcate, în dimineața zilei de 22 decembrie.
Ioan Andone, din Prelipca-Salcea, a decedat la spital, în urma gravelor leziuni suferite prin cădere de la înălțime.
Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că bărbatul era angajatul unei firme din Suceava și efectua alături de mai mulți colegi lucrări de cofrare și betonare a unui subsol de bloc de locuințe care se află în construcție pe strada Mărășești, nr. 49D. În jurul orei 17.00, la terminarea programului de lucru, bărbatul s-a urcat pe o scară pentru a ieși de la baza fundației, iar când a ajuns la capătul scării s-a dezechilibrat și a căzut în gol, pe sol.
Bărbatul a fost extras cu ajutorul echipamentelor specifice și predat echipajului SAJ în stare de semiconștiență.
Pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit cu o ambulanță SMURD B2 și două autospeciale dotate cu echipamente specifice, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava pentru extragerea bărbatului căzut în groapă.
Pacientul a ajuns la UPU în stare gravă, comatos, fiind politraumatizat și prezentând traumatism cranio-cerebral grav cu multiple fracturi, contuzii hemoragice, hematom subdural, traumatism toracic cu fracturi multiple, contuzii pulmonare, contuzie abdominală, traumatism important la nivelul coloanei vertebrale dorsale. Prognosticul evoluției sale era rezervat încă din seara accidentului.
Având în vedere decesul bărbatului s-a dispus schimbarea încadrării juridice și continuarea cercetărilorprivind săvârșirea infracțiunilor de „ucidere din culpă”, ”neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.
Ancheta penală este derulată de Poliția municipiului Suceava, sub coordonarea unui procuror.
În cadrul anchetei urmează a se stabili dacă mai este de vină cineva pentru tragedie în afară de victimă.

Recomandări

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte